ANUNȚ DE PRESĂ
ACREDITAREA JURNALIȘTILOR
ÎN SESIUNEA SEPTEMBRIE - DECEMBRIE 2022
Direcția comunicare și relații publice a Camerei Deputaților anunță că, în perioada 16 august – 16 septembrie, se primesc cererile de prelungire a acreditărilor permanente, precum și legitimațiile valabile în sesiunea anterioară, pentru aplicarea vizei care va permite accesul în instituție în sesiunea septembrie - decembrie 2022. Anexăm cererea tipizată de prelungire a acreditărilor permanente.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuș (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Marinei Române
Ziua de 15 August este una încărcată de simboluri pentru întreaga Românie, Adormirea Sfintei Fecioare Maria și Ziua Marinei Române. În această zi de mare însemnătate creștină ne amintim de eroii marinari căzuți la datorie, a căror experiență reprezintă baza succeselor generațiilor viitoare.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Kiss János (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Marinei Române
Sărbătorită pe 15 august din anul 1902, Ziua Marinei Române este un omagiu de onoare și glorie adus marinarilor, zi de slavă a uneia dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, Adormirea Maicii Domnului.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu-Marcel Tuhuț (Grupul parlamentar al PSD)
Niciun bob de grâu nu va fi exportat până nu se acoperă cererea internă
În ciuda secetei care a afectat anumite zone, producția agricolă din acest an acoperă consumul intern și mai rămâne și pentru export.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Valentin Ilie Făgărășian (Grupul parlamentar al PNL)
Promovarea excelenței în rândul tinerilor români la Palatul Parlamentului
Deputatul PNL Valentin Făgărășian anunță organizarea unui eveniment destinat tinerilor români care au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri naționale și internaționale.
|
|