Domnul Mircea Mihai Munteanu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Săptămâna trecută, însoțind doi distinși colegi ai noștri, pe doamna deputat Mariana Stoica, în calitate de președinte al Comisiei Parlamentului României pentru Integrarea Europeană, și domnul deputat Mișu Negrițoiu, vicepreședintele aceleiași comisii, am făcut o deplasare la Bruxelles pentru pregătirea sesiunii de primăvară a Comisiei Mixte a Parlamentului European și Parlamentului României. Am constatat cu satisfacție că majoritatea celor pe care i-am contactat, numeroși parlamentari europeni, în frunte cu noul președinte al comisiei, pentru România, domnul Antonio Strakatelis, și cu vicepreședintele Ombreta Koli, precum și înalți funcționari ai Parlamenutlui Europei, au apreciat în mod pozitiv progresul democrației în România. Ei însă ne țin datori cu câteva probleme. Unele dintre aceste probleme sunt reale, altele sunt derivate din lipsa de cunoaștere a parlamentarilor europeni sau, dacă vreți, din incapacitatea noastră de a mediatiza ceea ce este rezolvat totuși în România în legătură cu problemele la care ei se referă. Sunt unele probleme care se pot rezolva repede, altele care necesită durată mai lungă. Sigur, printre aceste probleme se numără și starea economiei noastre, apreciată de ei ca încă insuficient de performantă, dar și unele probleme cum ar fi încă insuficienta integrare, armonizare a legislației noastre cu legislația europeană, problema copiilor străzii sau, încă cu valoare de prejudecată, nerezolvarea suficientă, după concepția lor, a aspectului juridic a problemei homosexualilor. Dar, printre aceste probleme, pe care totuși le putem rezolva cu rapiditate, am constat că se dă o importanță accentuată Legii funcționarului public. Eu știu că din legislatura trecută acest proiect de lege figura pe ordinea de zi a Senatului. Încă din 1993, cred, am participat la niște dezbateri comune ale comisiei de specialitate a Senatului cu membri ai comisiei omoloage de la Camera Deputaților. Am beneficiat, la un moment dat, de sfaturile interesante ale unor experți străini. Cu toate acestea, în legislatura ce s-a epuizat, acest proiect de lege nu a fost adus în fața plenului, nici al Senatului măcar, și cu atât mai puțin nu a fost avansat la Camera Deputaților. Cred că este important ca Biroul permanent al Camerei noastre să facă diligențele cuvenite pe lăngă organismul corespunzător de la Senat, pentru ca totuși acest important proiect de lege să fie dezbătut, să fie finalizat la Senat și apoi să fie trecut, în sfârșit, la Camera Deputaților. Cred că prin adoptarea acestei legi mai punem o cărămidă la edificiul integrării României în Uniunea Europeană. Vă mulțumesc.
|