Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Vă invit să luați loc în sală, pentru a putea începe ședința de plen reunit. Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților, și să vă anunț că din totalul de 465 de senatori și deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 271 de membri ai Parlamentului. Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor Grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi? Supun votului ordinea de zi pentru ședința comună de astăzi. Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Cine se abține? Nu sunt abțineri. Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Cine este pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? În unanimitate, programul de lucru a fost aprobat.
|