Attila Korodi
Attila Korodi
Ședința Camerei Deputaților din 19 februarie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/28-02-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-09-2022
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 19-02-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 februarie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.12 Korodi Attila - prezentarea unor situații conflictuale declanșate de un control comandat politic în Miercurea Ciuc;

   

Domnul Ioan Oltean:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit pe domnul deputat Attila Korodi din partea Grupului UDMR să-și prezinte declarația și pe domnul deputat Răzvan Condurățeanu, din partea PP-DD, să se pregătească.

Domnule coleg, trei minute microfonul vă aparține.

Video in format Flash/IOS

Domnul Korodi Attila:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi parlamentari,

Se pare că tradiția controalelor comandate politic nu a dispărut din peisajul românesc.

Sâmbătă pe 16 februarie, la Miercurea Ciuc, au avut loc două evenimente cu rezonanță și impact imediat în opinia publică locală.

Primul eveniment era Târgul produselor tradiționale și locale, organizat prin patronajul Consiliului Județean Harghita. Deja de trei ani de zile, o dată pe lună, cei mai pricepuți fermieri, gospodari vin și oferă spre vânzare produse tradiționale locuitorilor județului. De când a început acest târg, multe familii au reușit, prin prelucrarea materiilor prime rezultate din activități agricole proprii, să ofere spre vânzare produse de foarte bună calitate. Și așa, sute de oameni au reușit să ofere un trai mai bun familiilor proprii și nu au ales, de exemplu, migrația către oraș sau către altă țară.

Desigur, acest proces s-a întâmplat și cu sprijinul Camerei Agricole, a direcțiilor agricole, a Direcției Sanitar Veterinare și Siguranței Alimentare, Protecția Consumatorilor și a Consiliului Județean. Fiecare instituție, lună de lună, a ajutat ca micii producători să înțeleagă și să atingă standardele necesare de etichetare, de siguranță alimentară, de marketing.

Pentru că spuneam că sâmbătă au avut loc două evenimente, vă relatez și despre cel de-al doilea.

La același Târg al produselor tradiționale și locale, au apărut de la Brașov reprezentanți de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor. Ceea ce era foarte ciudat, că această verificare inopinată s-a întâmplat printr-o pregătire minuțioasă de mediatizare, fiind prezenți reprezentanți ai presei.

În loc să vină în întâmpinarea eforturilor continue ale organizatorilor de a-i ajuta și îndruma pe micii producători să se conformeze la normele de reglementare impuse pentru producția și comercializarea alimentelor, reprezentanții protecției consumatorilor Brașov au început să-i amenințe pe cei prezenți la târg cu amenzi usturătoare și retragerea autorizațiilor.

Impertinența comisarului șef, Claudiu Sorin Susanu, a fost atât de mare, încât a intervenit într-o discuție purtată de către președintele Consiliului Județean Harghita cu reprezentanții presei.

Funcționarul public este obligat prin lege la cinste, corectitudine, integritate morală și profesionalism. Comportamentul comisarului șef a depășit cu mult aceste principii. Amenințările, scandalul, impertinența, nu au ce să caute la o instituție publică.

Sunt două coincidențe care nu pot fi ascunse. Consiliul Județean are un conflict cu Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor pentru că, asemănător altor instituții publice centrale, percepe o chirie pentru spațiul ocupat de către Protecția Consumatorilor Harghita din palatul administrativ.

Al doilea lucru foarte evident este apariția acestei verificări inopinate alături de presa centrală în momentul scandalului artificial creat în jurul steagului județului, steagului secuilor.

Răzbunarea sau implicarea în dispute politice a unui funcționar public, comisar șef, depășește orice limită normală de comportament și activitate, de aceea voi cere printr-o interpelare scrisă Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor o analiză și o anchetă internă pentru evaluarea profesională a comisarului șef Claudiu Sorin Susanu, a controlului efectuat sâmbătă, 16 februarie la Miercurea Ciuc și a consecințelor asupra imaginii și credibilității unei instituții importante a statului român.

Opinia publică locală a rămas cu un gust amar, după circul făcut de reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov la Miercurea Ciuc.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 4 octombrie 2022, 3:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro