Doamna Antonella Marinescu: Mulțumesc. Pentru acest proiect de lege s-a întocmit raportul nr. 26 din 22.02.2012 prin care s-a propus adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. La întocmirea prezentului raport suplimentar, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, punctul de vedere favorabil al Guvernului. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare trecerea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administrației și Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Având în vedere schimbarea raporturilor de subordonare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.132/2012, respectiv în subordinea Guvernului și coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria primului-ministru, se impune amendarea cadrului legal stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.81/2011, în sensul punerii acesteia în acord cu prevederile legale recente. Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise, astfel cum sunt redate în anexa la prezentul raport suplimentar. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 28 noiembrie 2011. Camera Deputaților este Cameră decizională. Mulțumesc.
|