Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of December 15, 1997
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1997 > 15-12-1997 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of December 15, 1997

Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru pentru perioada 15-19 decembrie 1997.

Ședința a început la ora 16,54.

Lucrările au fost conduse de domnul Radu Mircea Berceanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii Miron Tudor Mitrea și Csaba Tiberiu Kovacs, secretari.

*

 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților, anunțându-vă că, din totalul celor 342 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 284, sunt absenți 58, dintre care 3 participă la alte acțiuni parlamentare.

Ordinea de zi și programul de lucru pentru această săptămână au fost discutate și aprobate într-o formă în ziua de joi, 11 decembrie, conform regulamentului. Biroul permanent, care a avut loc în dimineața acestei zile, propune unele modificări, deoarece au apărut câteva chestiuni noi. Și anume: pentru ziua de astăzi, se propune ca, după pct.8, unde avem de discutat un proiect de lege pentru aprobarea unei ordonanțe de urgență referitoare la domeniul de activitate al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, să aducem pct.16 și pct.17 care sunt niște proiecte de lege tot în legătură cu aceeași activitate, deci au toate un subiect comun și sunt reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale aici. De aceea Biroul permanent vă face această propunere.

Dacă în legătură cu această chestiune există vreo altă ideea sau o altă părere. Atunci, supun votului dumneavoastră această modificare.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? Nu este nimeni împotrivă.

Abțineri? Nu se abține nimeni.

Deci, a fost adoptată.

De asemenea, tot pentru ziua de astăzi, luni, sunt niște rapoarte ale unor comisii de mediere. Deci, de la poziția 2 până la poziția 7 sunt rapoarte ale comisiilor de mediere care au fost introduse deja în proiectul pe care dumneavoastră deja l-ați găsit la casete și care au sosit între timp.

De asemenea, s-a dorit ca pe ordinea de zi din ziua de marți să existe un punct referitor la proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței. Aș vrea să întreb pe cineva din comisie dacă s-a discutat și dacă există raportul. Dumneavoastră la casete aveți acest raport?

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Nu este scris încă.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Deci, am fost informat că domnul Emil Popescu a primit niște amendamente acum și mai discută încă și, până seara, va întocmi acest raport.

Deci, pentru mâine, se propune să introducem la ordinea de zi discutarea acestui proiect de lege. Știți că s-a aprobat ca el să fie dezbătut în procedură de urgență. Deci, astăzi, practic, până seara, se încheie termenul legal. În legătură cu ziua de mâine...

Domnul Sassu, vă rog.

 
 

Domnul Alexandru Sassu:

Având în vedere că raportul asupra acestui proiect nu a fost distribuit și probabil va fi distribuit abia în cursul zilei de astăzi, v-aș propune ca această dezbatere să aibă loc, sigur, în funcție și de timpul pe care, în conformitate cu procedura existentă, îl va cere comisia de specialitate, să fie programată, undeva, la ora 12,00, pentru ca să poată să existe posibilitatea să fie studiat raportul, să poată să fie stabilite punctele de vedere și așa mai departe, astfel încât să fim cât mai aproape de procedura normală.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da, deci ideea ar fi atunci ca de la ora 12,00 la ora 13,00 să se discute acest proiect de lege, apoi de la ora 13,00 la ora 14,00 să fie pauza care este prevăzută în program, iar de la ora 14,00 să fie moțiunea simplă, a celor 92 de deputați, până la sfârșitul programului.

Domnul Gaspar și domnul Lepșa.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să vă informez că, în ședința Biroului permanent de astăzi, ținând seama de importanța acestui proiect de lege, s-a convenit ca să se recomande plenului asupra posibilității ca grupurile parlamentare să poată să intervină la dezbaterile acestui proiect de lege; ba, mai mult, să se poată face amendamente chiar și în cursul dezbaterilor, având în vedere că procedura de urgență, care a fost cerută de Guvern, a fost aprobată în maniera în care a fost aprobată și atunci s-a hotărât ca totuși să se dezbată proiectul cu prioritate, să fie înscris pe ordinea de zi în momentul în care raportul va fi difuzat, dar cu aceste amendamente.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Care ar fi ideea, domnule Gaspar? Deci numai ați amintit acest lucru, dar ora 12,00 este în regulă, da? De acord, da? Bun. Atunci, deci în programul zilei de mâine, la ora 12,00...

Domnul Lepșa, mă scuzați...

 
 

Domnul Sorin Victor Lepșa:

Mulțumesc, domnule președinte,

Stimați colegi,

Într-adevăr, aceasta a fost discuția în cadrul Biroului permanent și de joia trecută și de astăzi: ca să se discute în procedură de urgență. Vreau să vă reamintesc: poate că și programul pentru miercuri și joi nu prevede ședințe în plen, deci neapărat mâine trebuie să discutăm acest proiect, pentru a putea ajunge și la Senat. Eu v-aș propune, deoarece s-a discutat și asupra acestui aspect, ca totuși ora de începere să fie cel puțin în jurul orei 11,00, pentru a avea timp asupra discutării proiectului de lege.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Bun, deci există ora 11,00 și ora 12,00. Care este diferența?

 
 

Domnul Sorin Victor Lepșa:

Diferența este că la ora 14,00 trebuie să intrăm în dezbaterea moțiunii, așa cum a fost ea stabilită.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Deci, este clară această treabă.

 
 

Domnul Sorin Victor Lepșa:

Problema se pune ca să putem încheia acest proiect de lege mâine. De aceea, eu am solicit ora 11,00. Pe de altă parte, vă solicit ca el să fie înscris pe ordinea de zi în momentul în care sosește raportul și, din câte am înțeles de la domnul președinte, este în desfășurare redactarea raportului; probabil că în seara aceasta, până la încheierea lucrărilor, el se va găsi la casete, deci poate fi ridicat încă din seara aceasta raportul.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Și atunci ce să facem? Să nu-l înscriem la ordinea de zi sau cum? Ați spus că să fie înscris la ordinea de zi când sosește raportul. Cum raportul n-a sosit, înseamnă că nu-l introducem.

 
 

Domnul Sorin Victor Lepșa:

Să fie înscris.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

De acord.

Domnul Mitrea.

Domnule Lepșa, dumneavoastră doreați ca de la 11,00 până la 13,00 să fie timpul afectat acestui proiect de lege și de la 13,00 la 14,00 pauză și de la 14,00... De acord. Deci, practic, un timp mai mare.

 
 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul președinte,

Noi, într-un fel sau altul, "vindem pielea ursului din pădure", cu toată stima și respectul față de președintele comisiei. Noi nu avem raportul acum și noi discutăm la ce oră va fi mâine pus în dezbaterea plenului. Eu cred că trebuie să așteptăm raportul și să asigurăm colegilor cel puțin trei ore pentru ca să poată să-l studieze. Dacă el va veni mâine dimineață, să spunem, la casetele acestea care sunt aici, în jurul orei 9,00 va fi preluat de către colegi, iar până la ora 12,00 mi se pare inutil să credem că poate fi studiat. Eu cred că nu trebuie să stabilim astăzi o oră. Să cădem de acord că vom avea nevoie de vreo trei ore ca să ne uităm peste el; să așteptăm să apară acest raport înainte de a discuta când și cum îl discutăm. Sigur, dacă putem până în ora 14,00, este foarte bine, dacă nu, în următoarea zi de plen.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Țurlea.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Pe ordinea de zi de mâine sunt mai multe ordonanțe, deci se va trece foarte repede peste ele. De aceea, vă rog să acceptați eliminarea pct.9, care, știți discuția de săptămâna trecută, nu are inițiator, deci este neregulamentară acceptarea acestui punct pe ordinea de zi.

De asemenea, vă rog să acceptați eliminarea de pe ordinea de zi a pct.15, care privește retrocedarea către bisericile greco-catolice, întrucât s-a acceptat de către Biroul permanent al Camerei o nouă procedură. Deci, cele două comisii - juridică și a drepturilor omului - se vor întruni și s-au întrunit deja sub direcția ilustrului nostru coleg - domnul Popescu, săptămâna trecută, și, sub conducerea dânsului, v-am mai spus și joia trecută, s-a dat un vot ilegal, deci sub cvorum. De aceea nu a apărut încă la casete raportul. Deci, vă rog să eliminați de pe ordinea de zi pct.15.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Țurlea, vreți să mai repetați argumentul de la pct.9?

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Nu are inițiator. Și săptămâna trecută, tocmai pentru că nu are inițiator, a fost respinsă discuția. Aceeași situație este și acum: fără inițiator, deci este neregulamentar.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Munteanu.

Înțeleg că un inițiator există - domnul Boilă, de la Senat, dar nu a fost prezent.

Bun, domnul Munteanu, vă rog.

 
 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor, domnilor colegi,

Revin la proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe timpul vacanței parlamentare din ianuarie 1998 și, cumpănind argumentele expuse până în prezent, mi se pare că tot sugestia inițială ca - admițând că ni se prezintă la casetă raportul în această seară, lucru care am înțeles că este absolut realist - dezbaterea să înceapă mâine la ora 12,00, chiar cu riscul de a intra puțin în pauza noastră binevenită.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule Munteanu, eu aș vrea să vă mai aduc aminte că este procedură de urgență și, în acest caz, comisia, prin președintele său, domnul Emil Popescu, propune un timp de dezbatere la sfârșitul căruia vine votul, indiferent dacă s-a terminat sau nu dezbaterea pe articole - așa este regulamentul. Dacă domnul Popescu ne propune o oră timpul de dezbatere și dacă începem la ora 12,00, mai ales că legea, știți foarte bine, este foarte scurtă, atunci, la ora 13,00 în mod precis se votează și deci nu avem cum să ne încurcăm, nu avem de ce să începem mai devreme, pentru că în mod precis la ora 13,00 se votează.

 
 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Cele spuse de dumneavoastră, domnule președinte, sunt cu atât mai mult un argument pentru ca noi să programăm începerea dezbaterilor la acest proiect de lege mâine, la ora 12,00.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

De acord.

Deci, în legătură cu pct.9, mi s-a spus că domnul senator Boilă, inițiatorul, există și bineînțeles că va fi prezent dacă se va cere acest lucru, dar că a fost o altă chestiune, și anume că cele două comisii - drepturile omului și juridică - au dat două rapoarte contradictorii: unul era un raport de respingere și altul era un raport de acceptare cu niște amendamente. Și ceea s-a stabilit data trecută a fost ca să elaboreze un raport comun și am înțeles că au făcut acest raport comun.

Domnul Țurlea.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Într-adevăr, s-a urmat calea indicată de Biroul permanent, dar, vă repet, miercurea trecută, la ședința comună a celor două comisii, din cei 24 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități au fost la vot numai nouă, deci sub cvorum, din cei 16 membri ai Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale au fost la vot numai șapte. Deci este clar că votul a fost ilegal, deși a fost validat de domnul jurist "mare" Emil Popescu. Deci nu putem lua în seamă, chiar dacă ar exista un asemenea raport, pentru că a fost ilegal - acesta era nr.15.

Nr.9 nu are inițiator, pentru că a fost în legislatura trecută.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă rog, domnul Dan Marțian, luați cuvântul.

 
 

Domnul Marțian Dan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Problema pe care o ridică domnul Țurlea este numai parțial de luat în seamă. De ce? Așa cum cunoașteți, ne-a fost difuzat proiectul de lege privind folosirea unor lăcașuri de cult care au aparținut Bisericii greco-catolice până la desființarea ei în 1948; a fost o inițiativă legislativă în Senat, discutată și adoptată de către Senat. În consecință, ea a fost trimisă Camerei Deputaților. Biroul permanent al Camerei a sesizat, în vederea analizării în fond a acestei propuneri legislative, două comisii - Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. La începutul acestei sesiuni, deci în cursul lunii septembrie, cele două comisii au examinat acest proiect de lege venit de la Senat și au fost unele deosebiri de abordări. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a adoptat un vot prin care aproba acest proiect de lege cu anumite propuneri de amendare a lui. Comisia juridică, de disciplină și imunități a luat o decizie de respingere, de nonadoptare a proiectului de lege. Aceasta este situația. Și, în funcție de aceste două rapoarte pe care comisiile sesizate în fond le-au trimis la Biroul permanent, problema a fost inclusă de mai mult timp pe ordinea de zi. Și, evident că, fiind vorba de două opinii divergente, cel care este abilitat să ia o decizie este plenul Camerei. Iată deci motivul pentru care figurează nu acum, în ultimele săptămâni, ci de mai mult timp acest punct pe ordinea de zi. Și eu nu cred că sunt motive, pornind de la acest stadiu al lucrurilor, să se ceară eliminarea de pe ordinea de zi.

Este adevărat că, în funcție de anumite evoluții care au survenit în urma unui vot, unei abordări divergente de către cele două comisii, au continuat unele eforturi de explorare a unei soluții care să fie convenabilă. Și în acest sens, a fost elaborat un proiect de lege și el a fost discutat în cursul săptămânii trecute în cadrul unei ședințe comune a celor două comisii. Aici s-au discutat, în special, problemele privitoare la formula ca atare de rezolvare a aspectelor legate de contenciosul între cele două biserici și, în funcție de formula care trebuie să se calchieze pe prevederile constituționale și legale referitoare la raporturile dintre Biserică și Stat, s-a explorat o anumită cale care să stimuleze procesul de dialog și conciliere între cele două biserici și, în funcție de propunerile care au fost formulate de acest proiect, s-au exprimat în cadrul dezbaterii diferite opinii și s-au făcut unele propuneri de amendare. În partea finală, s-a dat un vot de principiu în favoarea acestei formule, acestei filozofii și față de mecanismul propus pentru rezolvarea acestui contencios, evident urmând să se facă o seamă de amendări de natură redacțională și precizarea unora din prevederi. Iată pentru ce acolo doar s-a luat o decizie, deci de aprobare în principiu a acestei soluții explorate de rezolvarea contenciosului și urmează ca, într-o ședință viitoare, cele două comisii să definitiveze raportul și îl vor înainta Biroul permanent care, evident, în funcție de exigențele regulamentare, va proceda așa cum trebuie.

Deci, eu cred - ca să nu lungesc intervenția mea - că sunt două lucruri unu, există rezultatul lucrărilor comisiilor din septembrie, în virtutea cărora acest punct a fost înscris pe ordinea de zi și el are toată legitimitatea să figureze mai departe pe ordinea de zi; a doua problemă este această soluție alternativă care se găsește într-un anumit stagiu procedural de rezolvare a ei, pe care eu l-am menționat mai înainte. Dacă în ședința comună a comisiilor care va avea lor în viitor se va propune eliminarea, renunțarea la propunerea legislativă care a fost examinată în septembrie și se va sugera să fie înlocuită cu această chestiune, evident că va fi o problemă nouă și Camera, informată la momentul potrivit, va avea deplina libertate să delibereze și să decidă în legătură cu această chestiune.

Rog deci, în acest sens, să se ia în considerare lucrurile și cred că nu este cazul să fie eliminat acest punct de pe ordinea de zi. Rog pe domnul președinte Emil Popescu, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, să dea acele lucruri pe care le consideră că sunt necesare.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Scurt, domnule Popescu.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Am înțeles, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Cele spuse de domnul profesor Dan Marțian sunt riguros exacte.

Eu vă rog să respingeți cererea pe care a formulat-o colegul nostru domnul Țurlea. Vreau să vă învederez că domnul Țurlea a spus ceva adevărat, dar și ceva care nu este chiar întrutotul adevărat. Dânsul nu știe cum s-au finalizat lucrările în comisie, fiindcă a plecat când avea biletul de vot în mână. Prin urmare, chestiune nu are cum s-o știe și s-o cunoască.

Dar, discutând lucrurile pe substanța lor, nu numai că acest proiect nu trebuie să fie eliminat, dar el trebuie să fie menținut pe listă și trecut chiar mai aproape de rezolvare, adică pe poziția 5-6-7 undeva. De ce: pentru că această chestiune care este deosebit de delicată și spinoasă trenează de vreo opt ani de zile. Există niște fenomene în teritoriu care sunt neplăcute; acolo trebuie să fie niște rezolvări date cât mai repede. Prin urmare, noi ce am făcut: noi, comisia, am făcut obstacol la proiectul inițial așa cum a venit de la Senat, fiindcă avea niște carențe mai ales de ordin procedural și am refăcut unele din texte, adică l-am făcut în așa fel încât să fie echilibrat și să rezolve chestiunile. Prin urmare, cele două comisii au dat un vot de principiu și, pentru că este vorba despre un domeniu sui-generis al acestor raporturi speciale confesionale și interconfesionale, se vor cere și punctele de vedere ale celor doi capi ai celor două biserici; până atunci, el, acest proiect va înainta pe lista noastră și cred că este înțelept și foarte oportun ca el să fie trecut, repet, mai aproape de rezolvare. În cursul acestei sesiuni, la sfârșit, noi trebuie să rezolvăm cu acest proiect, pentru a se ajunge cât mai repede la o mediere.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Mai am o întrebare.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Domnule Țurlea, vă rog frumos, ne-ați înnebunit atâta cu problema aceasta. Este o chestiune atât de importantă și trebuie să fie odată tranșată. Ați venit acolo și n-ați mai stat la vot. Eu înțeleg că dumneavoastră aveți o anumită poziție.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule Popescu, nu vă lăsați pradă.

Vă rog, domnule Țurlea, aveți o întrebare.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Am o întrebare. Deci, dacă mâine ajungem în mod foarte rapid la pct.15, ce facem? El este pe ordinea de zi.

În al doilea rând, iată cum se lucrează cu formule cu totul neregulamentare. Au spus cei doi președinți aici că s-a dat un vot de principiu; spuneți-mi mie unde există în regulament asemenea formulă? Și ceea ce am spus este riguros exact: votul a fost ilegal. În nici una dintre cele două comisii nu au fost jumătate plus unu din membri.

Deci ceea ce s-a spus aici la tribună de domnul președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, să spun într-un mod civilizat, este total departe de adevăr.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Vă rog frumos, acum lăsați-mă să spun și eu ceva foarte scurt. Și anume, eu tot gândindu-mă așa cum a spus domnul Dan Marțian să ne mai aplecăm asupra găsirii unei soluții, vă propun următoarea variantă pentru ziua de marți: pct.9 și 15 să le punem ultimele, deci după actualul pct.19, în așa fel încât să existe posibilitatea ca toate lucrurile, eventual până când se ajunge acolo, să fie discutate și, în fond și la urma urmei, dacă la un moment dat, să zicem că toate celelalte puncte se vor dezbate și se va ajunge inclusiv la acestea, Camera are dreptul să amâne discutarea lor până la o dată ulterioară, când vor fi întocmite toate cele necesare pentru o dezbatere în plen corectă. Este mult mai dificil și nesusținut practic cu nici un argument să scoatem de pe ordinea de zi. Pentru că un proiect de lege, care are două rapoarte contradictorii de la două comisii diferite, poate fi tranșat de către plenul Camerei, care hotărăște dacă se ia după primul raport care propune respingerea, și atunci respinge discutarea legii, sau se ia după cel de-al doilea raport, care propune dezbaterea, și atunci îl dezbate cu amendamentele respective. Deci aceasta nu este nici un fel de problemă procedurală și ea nu ne permite nouă să scoatem de pe ordinea de zi. Dar ne putem permite să lăsăm mai mult timp comisiilor sesizate în fond să găsească toate soluțiile, ca, atunci când lucrurile ajung în plenul Camerei, ele să fie cât se poate de bine cântărite.

Mai sunt încă niște propuneri. Domnul Corâci are o propunere și domnul Tudor.

Domnule Tudor, domnul Corâci are o propunere înaintea dumneavoastră, dumneavoastră o altă propunere după dânsul, dar eu vă rog să facem în felul următor: sunt foarte multe propuneri care abordează chestiuni complet diferite și pe măsură ce ajungem la o soluție la una dintre chestiuni, s-o tranșăm prin vot și apoi să intrăm în alte dezbateri, ca să nu rămână ceva neclar.

Deci am discutat mai întâi de moțiune și s-a hotărât ca dezbaterea la moțiune să înceapă la ora 14,00 și să dureze până la sfârșitul programului.

Cu această primă chestiune, cine este de acord? Vă mulțumesc.

Este cineva împotrivă? Nu este nimeni împotrivă.

Se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptată.

A doua chestiune, s-a discutat despre începerea la ora 12,00 a dezbaterilor la Legea privind abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanțe, cu mențiunea ca mâine dimineață să existe în casetele deputaților raportul întocmit de comisia sesizată în fond, și dezbaterea să dureze o oră, în conformitate cu procedura de urgență.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? 6 voturi împotrivă.

Dacă se abține cineva? 3 abțineri.

Cu majoritatea voturilor, a fost adoptată și această chestiune.

Am propus ca pct.9 și pct.15 de pe ordinea de zi de marți să fie puse ultimele două, deci după actualul pct.19.

Supun votului și această chestiune.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Dacă se abține cineva? O abținere.

Cu majoritatea voturilor a fost adoptată și această chestiune.

Acum, domnul Corâci, și apoi domnul Tudor.

 
 

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

La pct.16 al ordinii de zi de marți, este proiectul de Lege cu privire la patronate, care are raport de adoptare, dar din anul 1995.

Între timp, noi am votat mai multe legi care reglementează acest domeniu. De exemplu, Legea privind Consiliul Economic și Social.

O simplă inspectare a textului raportului făcut de comisia de atunci, arată că legea aceasta, așa cum este ea acum, ar intra în contradicție cu legislația pe care noi am votat-o deja.

Având în vedere acest lucru, em am să vă propun - și o fac și în numele unuia dintre patronatele cu reprezentativitate națională, din care fac parte - să retrimitem această lege la comisie, dar s-o retrimitem la comisia care a discutat și restul legislației în materie, și anume la Comisia pentru muncă și protecție socială.

Deci, propunerea este ca Legea cu patronatele s-o retrimitem la comisie și s-o rediscutăm de-abia după ce Comisia pentru muncă și protecție socială își va exprima un punct de vedere.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Dorește cineva să exprime un alt punct de vedere referitor la această chestiune?

Domnul Dan Marțian.

 
 

Domnul Marțian Dan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Cred că săptămâna trecută am pledat pentru această lege și nu cred că trebuie să îmbrățișăm propunerea care s-a făcut. Cu prilejul acelei discuții s-a evocat faptul că Guvernul actual nu și-a exprimat nici un fel de atitudine față de acest proiect de lege și noi am stabilit - v-aduceți aminte, conducea lucrările domnul vicepreședinte Vasile Lupu -, noi am stabilit ca să se facă în numele Biroului permanent un demers către Guvern, pentru ca, în decurs de 10 zile, să avem opinia Guvernului cu privire la acest proiect de lege.

Că o organizație patronală are anumite chestiuni? Nu-i nimic. În cursul dezbaterii în plenul Camerei Deputaților, se vor putea face amendamente. N-are decât, dacă Camera nu este edificată asupra validității unui amendament propus, să-l trimită spre examinare la comisie sesizată în fond și să asculte și autorul amendamentului și reprezentantul Guvernului și ceilalți factori care sunt implicați în acest proiect de lege.

Deci, mie nu mi se pare că este de acceptat această chestiune. Mă mir că din acest punct de vedere domnul Corâci nu este informat, pentru că eu cred că noi cu toții trebuie să introducem mai multă coerență în activitatea noastră și dacă o cufundăm în această stare de confuzie și de provizorat și de modificare a lucrurilor de la o săptămână la alta, nu știu unde vom ajunge.

Deci, mie mi se pare că această lege este importantă.

În al doilea rând, cred că deja este târziu. Trebuia adoptată încă mai înainte, și anumite procese ale reformei nu pot să progreseze dacă organizațiile patronale nu sunt implicate cu răspunderile care le revin și, în consecință, vă rog să fiți de acord cu decizia pe care am luat-o în urmă cu o săptămână, să ascultăm punctul de vedere al Guvernului și totuși să pregătim spre dezbatere acest proiect de lege, chiar înainte de încheierea acestei sesiuni.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Corâci. Scurt, vă rog.

 
 

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Domnule deputat Marțian, eu îmi cer scuze pentru că nu am fost eu suficient de clar. Ceea ce am propus..., eu n-am negat importanța legii. De altfel, v-am spus că vorbesc și eu în numele unui patronat, probabil a celui mai important patronat din țară.

V-am rugat numai ca înaintea discutării în plen a acestei legi, să existe un aviz și al comisiei care a elaborat restul legislației în materie, ceea ce mi se pare că este un lucru care va duce la creșterea coerenței procesului legislativ.

Având în vedere faptul că toată legislația aceasta a fost elaborată de Comisia pentru muncă și protecție socială, cred că este normal să-și exprime și dânșii punctul de vedere asupra acestei legislații.

De altfel, este rugămintea pe care o au beneficiarii legii. Chiar dacă Guvernul nu și-a exprimat un punct de vedere, și nu văd de ce ar trebui neapărat să-și exprime un punct de vedere în privința Legii de organizare a patronatelor, cred că, din moment ce eu vă aduc punctul de vedere al beneficiarilor, și aceștia ne roagă să analizăm și în comisia de specialitate acest proiect de lege, cred că putem s-o facem. Asta-i tot.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Eu am fost informat de domnul secretar de stat de la Ministerul pentru relația cu Parlamentul, că Guvernul a trimis un punct de vedere cu câteva luni în urmă, dar, se pare că, fiind această diferență de comisii, deci această lege a fost dezbătută în Parlamentul trecut de niște comisii, de o anumită comisie în fond și de celelalte pentru aviz, iar acum s-au inversat lucrurile - "adrisantul" a fost greșit înțeles, adică s-a îndrumat punctul de vedere al Guvernului nu către comisia care trebuia, ci către altă comisie, care l-a pus deoparte, neștiind ce trebuie să facă cu el.

Și atunci, probabil că totuși propunerea domnului Corâci are o anumită substanță. Dar, oricum, pot să supun votului și să vedem ce ziceți ....

Domnul Dan Marțian.

 
 

Domnul Marțian Dan:

Domnule președinte,

Eu sunt puțin preocupat de ceea ce am spus mai înainte, și anume introducerea elementelor de incoerență în activitatea noastră.

În legislatura trecută, cred că în 1995, vara, am stat de vorbă - eram vicepreședinte al Camerei Deputaților -, am stat de vorbă atunci cu secretarul general al Organizației Internaționale a Patronajului, care are sediul la Geneva. Și a venit acolo împreună cu cineva care răspunde în cadrul formulei tripartite de dialog de aceste probleme referitoare la activitatea organizațiilor patronale.

Cu acel prilej, s-a exprimat această dorință de a se adopta Legea patronatelor, și acel secretar general mi-a făcut o prezentare cu privire la modul în care este abordată și stadiul de rezolvare în legislația națională a problemei referitoare la organizarea și expresia patronatelor în țările din Europa Centrală și de Răsărit.

O singură chestiune a avut de ridicat, și anume în legătură cu cotizația pe care trebuie să o dea organizațiile patronale.

Dacă soluția din legea românească este cea mai bună, omul a fost de o politețe extraordinară și a spus că nu se amestecă în aceste lucruri, ele țin de competențele Parlamentului României, dar ridică, cu titlu informativ, anumite lucruri în legătură cu acea soluție.

Deci, dacă dumneavoastră vreți s-o trimiteți la comisiile respective, văd că este foarte greu să se stabilească care este comisia abilitată, se poate trimite.

Însă eu, domnule Berceanu, fiind în Opoziție și neavând un interes special pentru chestiunea asta, eu cred că Guvernul este .... și în general cei care au gestiunea treburilor țării sunt interesați în adoptarea acestui proiect de lege. Trimiteți-o la comisii, dar problema pe care o ridic eu este să nu mai treneze mult această problemă.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. De altfel, există practic două variante: ori să adoptăm cererea domnului Corâci, s-o trimitem la Comisia pentru muncă și protecție socială, ca ea să fie discutată acum, în lumina legislației actuale, de către comisia care a discutat și celelalte legi din domeniu, sau, varianta să întrerupem discuțiile aici pe această temă, comisia să facă o cerere la Biroul permanent de a discuta, de a face un raport la acest proiect de lege, ceea ce e perfect posibil. O să vedeți că, în conformitate cu programul, se discută și miercuri și joi pe comisii, deci Comisia pentru muncă și protecție socială poate să ceară la Biroul permanent de miercuri și să facă raportul joi, și atunci să se discute această chestiune. Deci, puteți alege una dintre aceste două variante.

Acum, având în vedere că domnul Corâci a propus prima variantă și că oarecum domnul Dan Marțian și-a exprimat punctul de vedere, mai ales pe fond, în legătură cu discutarea acestei legi, am să vă supun prima dată la vot varianta ca această lege să fie trimisă la Comisia pentru muncă și protecție socială ca să facă un raport suplimentar.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Dacă se abține cineva? 19 abțineri.

S-a adoptat și o să meargă la comisie.

Era domnul Tudor pentru o altă propunere.

 
 

Domnul Marcu Tudor:

Vă rog să mă iertați că vă mai rețin și eu atenția și vă rog să-mi aprobați ca propunerea pe care o fac acum s-o votați, deoarece este foarte important să fie votată fără să treacă în anul următor.

Este vorba de pct.10 al ordinii de zi - proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru produsele de tehnică militară pentru înzestrarea Ministerului Apărării Naționale.

Ordonanța de urgență a fost dată în 17 septembrie, a fost aplicată deja de către Ministerul Apărării Naționale, de 6 ori la rând a fost amânată, de 6 ori a venit un secretar de stat de la Ministerul Apărării aici. Și riscăm, fiind pe locul 10, să meargă și încă a șaptea oară, intră în anul următor și nu pot justifica deja fondurile, banii pe care i-au cheltuit, pentru că se încheie anul financiar, bugetul de la sfârșitul anului.

Deci, propunerea este ca acest pct.10 să fie trecut la pct.2.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Deci, de la 2 la 7 avem niște rapoarte ale comisiilor de mediere care, așa este hotărârea, tot a Camerei Deputaților, să le discutăm după informări.

Dar putem s-o punem la pct.8, pentru că rapoartele comisiilor de mediere durează 10 minute toate, domnule Tudor. Vă garantez eu, că știți că eu nu ....

 
 

Domnul Marcu Tudor:

Bine, bine, am înțeles. Pct.8.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da, la pct.8.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptată în unanimitate.

Acum, o ultimă chestiune.

Deci, în legătură cu ordinea de zi toate propunerile au fost discutate și unele dintre ele adoptate.

Mai aveți o problemă la ordinea de zi? Da, vă rog. Scurt, domnule Alecu, că suntem foarte în întârziere.

 
 

Domnul Paul Aurelian Alecu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Am aici o intervenție pe care am notat-o eu, care avea conotații și procedurale, și principiale. Aș zice, din punct de vedere procedural, ceea ce facem astăzi înseamnă o deschidere a cutiei Pandorei, o greșeală care ne poate costa, pentru că, în fond, nu a fost modificarea unui punct, a unei ordini de zi, prin introducerea altuia, pentru că nececesită o anumită urgență, ci, de fapt, a fost o dare peste cap a unei întregi ordini de zi votate, acceptate și, deci, bătute în cuie.

Noi am avut aici situații în care am reluat voturi la rapoarte de lege, am reluat voturi la rapoarte de comisii, am reluat votul și la articole de lege în dezbatere și, zic eu, că dacă mergem tot așa, mâine, poimâine n-o să știm dacă ce votăm astăzi este valabil.

Treaba însă a trecut. Eu zic că nu era normal ca ceea ce a fost de acord Biroul când a susținut punctul de vedere, joi, când ne-am întâlnit și l-am votat, de joi până vineri să doarmă câteva nopți, să vadă că n-a făcut bine și acum propunem altceva. Este o chestie pe care eu o spun aici în deplină cunoștință de cauză și zic că e bine să înțelegem de aici ceea ce trebuie să înțelegem, adică să învățăm și din greșeli, dacă suntem capabili.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule Alecu, vreau să vă spun că în Regulament, pe care dumneavoastră nu-l cunoașteți atât de bine, după cum se poate constata, scrie că ordinea de zi poate fi modificată în prima zi a săptămânii. Și, întâmplător, lunea este prima zi a săptămânii.

Deci, eu vă rog, când aveți astfel de intervenții, să vă consultați cu proprii dumneavoastră colegi de partid care fac parte din Biroul permanent și să constatați și prevederile regulamentare.

 
 

Domnul Aurelian Paul Alecu:

Nu v-am întrerupt, pentru că e dreptul dumneavoastră să vorbiți de acolo. Ceilalți colegi au ascultat intervențiile dumneavoastră de la microfonul pe care-l aveți în față și le-au ascultat, e treaba lor. Eu doream, însă, dacă voiați să-mi spuneți ceva, să-mi spuneți de aici, când sunt în sală.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule Alecu, atâta vreme cât conduc eu, conduc așa cum scrie la Regulament. Când o să fiți dumneavoastră președinte sau vicepreședinte, o să conduceți dumneavoastră, tot după Regulament.

 
 

Domnul Aurelian Paul Alecu:

Eu am o intervenție de procedură.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Ați spus altceva.

 
 

Domnul Aurelian Paul Alecu:

Problema este următoarea. Dacă se poate să vorbesc? Procedură. (Rumoare)

În cursul zilei de marți, plenul Camerei Deputaților a votat procedură de urgență la o lege, la o inițiativă legislativă privind stabilirea statutului, mă rog, cum e gândit acolo, ca acționarii și locatorii să devină proprietari cât se poate de repede, să terminăm cu visul ăsta, că modificăm o lege peste un an și ne dă pământul peste 5 la ăia care, de bine, de rău, știu că-l au. Deci, s-a votat procedură de urgență.

În mod normal ar fi trebuit ca în câteva zile, după Regulamentul de care vorbește domnul Berceanu, comisia care l-a avizat în fond să dea raportul. Eu, vineri am venit aici pregătit să mă duc la două-trei comisii, pentru că s-a întâmplat iarăși ceea ce este o aberație, se dă o lege pentru raport la două-trei comisii, ca să iasă două-trei rapoarte, să avem ce discuta și nici o comisie nu a avut pe ordinea de zi raportul la respectiva inițiativă legislativă.

Deci, ce facem în această situație, domnule vicepreședinte Berceanu?

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule Alecu, colegul dumneavoastră, domnul Popescu, cu care puteați să vorbiți, a și terminat raportul, domnule Alecu. Este deja terminat și-l găsiți la casete. Puteați să vorbiți acolo, în interior.

Vă rog, la program, dacă dorește cineva să se refere?

Din partea Biroului permanent am primit o propunere, și anume ca în ziua de joi să fie tot discuții în comisii. S-a constatat că avem foarte multe materiale care trenează la unele comisii. De la mai multe comisii am primit adrese către Biroul permanent, prin care ni se cere un timp mai lung pentru activitatea în comisii, pentru că dânșii n-au reușit să dezbată toate acele materiale, și Biroul permanent a hotărât să vă propună ca, inclusiv în ziua de joi, după programul cunoscut, să se lucreze în comisii. Bineînțeles că această situație nu este egală la toate comisiile. Sunt comisii mai încărcate și comisii mai puțin încărcate, dar n-avem cum să procedăm diferențiat.

Dacă, referitor la această propunere a Biroului permanent are cineva ....

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptată.

Cu această modificare, supun programul votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat.

 
Informare cu privire la proiectele de lege și propunerile legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permenente:

Mai întâi o informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de către comisiile permanente.

S-a primit la Biroul permanent al Camerei Deputaților propunerea legislativă pentru modificarea art.28 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, inițiată de un număr de 9 deputați.

Cu această propunere au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională, a următoarelor legi:

De asemenea, vă informez că vă puteți exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale asupra unui număr de trei legi, și anume:

    • Legea privind Casa socială a constructorilor,
    • Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/1997 privind unele măsuri de protecție ce se acordă personalului din industria minieră și din activitățile de prospecțiuni și explorări geologice și
    • Legea cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane și răspundere civilă în Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor.
Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.17/1997 cu privire la unele măsuri de protecție pentru unele persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare.

Continuăm și luăm în dezbatere rapoartele comisiilor de mediere prevăzute spre a fi dezbătute astăzi.

Mai întâi, raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței nr.17/1997.

La pct.1, unde, de fapt, este articolul unic, s-a propus în unanimitate de comisie un text comun.

Dacă dorește cineva să se refere la acest lucru?

Supun votului dumneavoastră acest text.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat.

La pct.2, s-a propus varianta Senatului, în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.18/1997 privind stabilirea cuantumurilor plăților compensatorii pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Continuăm cu următorul punct de pe ordinea de zi: raportul Comisiei de mediere la Ordonanța nr.18/1997.

La pct.1 ni se propune adoptarea textului Senatului, în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat.

La pct.2, de asemenea, se propune în unanimitate textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind remunerarea persoanelor alese sau numite, precum și a unor categorii de persoane din cadrul autorităților publice.

Raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind remunerarea persoanelor alese sau numite, precum și a unor categorii de persoane din cadrul autorităților publice.

Pct.1, referitor la art.2. Se propune în unanimitate textul Senatului.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? O abținere.

A fost adoptat cu majoritate de voturi.

La pct.2 ni se propune varianta Senatului.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Două voturi împotrivă.

Dacă se abține cineva? O abținere.

Cu majoritatea voturilor, a fost adoptată varianta Senatului.

La pct.3 ni se propune textul Senatului, în unanimitate.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Dacă se abține cineva? 5 abțineri.

Cu majoritate de voturi, a fost adoptat.

Probabil că legea a fost discutată de Senat în a doua citire și a observat niște inadvertențe, care sunt normale, pentru că la comisia de mediere au fost și de la noi și, deci, bănuiesc că au apărat punctul de vedere al Camerei.

La pct.4, de asemenea, ni se propune varianta Senatului. O să vedeți că la pct.5 ni se propune varianta Camerei Deputaților.

Deci, supun votului pct.4.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Două voturi împotrivă.

Dacă se abține cineva? Două abțineri.

Cu majoritate de voturi, a fost adoptat.

La pct.5 ni se propune textul Camera Deputaților.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Dacă se abține cineva? 3 abțineri.

Cu majoritate de voturi, a fost adoptat.

La pct.6 ni se propune un text comun.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu e nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nu se abține nimeni.

Textele comune au cea mai mare căutare.

La pct.7 ni se propune, în unanimitate, textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Două voturi împotrivă.

Dacă se abține cineva? 4 abțineri.

Cu majoritate de voturi, a fost adoptat.

La pct.8, în unanimitate, textul Senatului.

Cine este pentru? Doriți să luați cuvântul la pct.8? Vă rog.

 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Eu propun la pct.8 să mergem pe varianta Camerei Deputaților, adică să nu existe acest text.

Este relativ delicată luarea mea de poziție, pentru că ar putea fi interpretară "după mine, potopul". Dar v-aș ruga s-o interpretați în sensul responsabilității politice pe care o avem cu toții și am să și detaliez.

Dacă noi am elabora, în momentul de față, o lege pentru bugetari, bugetari care însumează 1,2 milioane în acest moment, pe actualul buget, așa cum este el făcut, conform normativelor în vigoare, pentru anul viitor, bugetarii, pentru salarii, vor lua 19.500 de miliarde.

Dacă noi vom schimba în 3 luni de zile, așa cum imperativ și incorect ni se cere în această lege, să facem printr-o raportare la salariul mediu pe economie, atunci, cei 1,2 milioane bugetari vor consuma de la bugetul de stat 60.000 de miliarde. Sunt cifre calculate de Ministerul Finanțelor, Direcția buget, conform normativelor în vigoare.

Această influență, să spunem, numai la nivelul bugetarilor, să nu considerăm și influența în salarizarea celorlalte persoane, ar duce la o inflație prognozată de 300%.

Deci, chiar cu riscul, spun eu, de a nu fi promulgată această lege, eu vă rog să nu dăm un astfel de verdict, să elaborăm o lege pentru bugetari într-o anumită formă, cel mult s-ar putea să se spună că 3 luni de zile se va elabora Legea de salarizare a bugetarilor și, mai ales, când această lege, lucrată un an de zile la Departamentul salarizare al Ministerului Muncii, este gata, este în momentul de discutare cu toate sindicatele și prevede o raportare în fiecare ramură bugetară la un anumit salariu propriu acelei ramuri, care va deveni salariul de bază și care diferă de la o ramură la alta, dar reprezintă ceea ce este semnificativ și relevant pentru acea ramură bugetară.

Stimați colegi, sper că am fost bine înțeleasă și vă rog să mergem pe textul Camerei, adică inexistența acestui enunț imperativ, în privința modului în care va trebui să arate o lege viitoare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doamna deputat, numai o secundă, înainte de a-i da cuvântul domnului Gavra și celorlați colegi care vor să ia cuvântul. Eu văd aici că propunerea este numai în sensul în care Guvernul trebuie să elaboreze un proiect de lege, nu neapărat în ce fel trebuie să fie acel proiect de lege. Spune numai că salariile vor fi toate raportate la salariul mediu brut pe totalul economiei. Dar nu înseamnă că acei coeficienți trebuie să fie în așa fel în acel proiect de lege, încât să fie diferența aceasta de 2000 de miliarde sau, cât ați spus, cifrele respective.

 
 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule președinte,

Indiferent că sunt coeficienți, vor fi subunitari, proporționalitatea sau cel puțin componenta inflației își va spune cuvântul. Și inducerea unei mase bugetare lună de lună, știm unde ne duce.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Păi, Ministerul Finanțelor face și el parte din Guvern și va avea un cuvânt de spus la elaborarea acestui proiect de lege.

Domnul Gavra și apoi domnul profesor.

 
 

Domnul Ioan Gavra:

Domnule președinte, propun să încheiem cu mine discuțiile la acest punct din raport. De ce? Noi am decis deja, Camera Deputaților, ne-am înțeles și am negociat și cu Guvernul acest aspect și am căzut de acord că în 3 luni de zile Guvernul vine cu un asemenea proiect de lege, diferențiat, pe sectoare de activitate, deci Guvernul s-a angajat că vine cu un asemenea proiect de lege. Să nu încurcăm noi ceea ce Guvernul dorește să facă, cum o face este treaba Guvernului României. Și o să vedem la momentul respectiv ce ne propune, iar noi vom amenda în funcție de ceea ce ați spus dumneavoastră, dar să rămână așa cum am stabilit, pentru că am negociat și cu Senatul și cu Guvernul acest punct de vedere.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Anghel Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Văd că ziua de astăzi este o zi propice intervențiilor de la microfon și că eficiența va fi cea scontată. Nu aș vrea să intru în polemică cu doamna Smaranda Dobrescu, dar acest proiect de lege este necesar nu numai prin prisma ameliorării coeficienților de salarizare, el este necesar în primul rând prin prisma armonizării salariilor diferitelor categorii de bugetari, pentru că există unele categorii care au ieșit total de sub control, tot din banul public, iar altele, a căror importanță socială este cu mult mai pronunțată sunt într-un declin total. Cred că, a scoate acest lucru de aici, lipsim Guvernul tocmai de voința politică a Parlamentului în a face o dată ordine în salariile din sectorul bugetar.

De aceea, rugămintea mea este: fie să renunțați la propunere, fie să votați alături de noi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Conform regulamentului, supun mai întâi la vot propunerea din raport, cei care nu doresc să meargă pe această propunere, ulterior voi supune la vot propunerea doamnei Dobrescu și vor putea să voteze în conformitate.

Deci, cine este de acord cu propunerea din raport, care a fost votată în unanimitate de comisie.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? 6 abțineri.

Cu majoritate de voturi a fost adoptată această variantă.

Referitor la punctul 9 ni se propune în unanimitate un text comun.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abțineri? Nu se abține nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct.10 ni se propune textul Senatului în unanimitate.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Cu majoritate de voturi a fost adoptat textul propus de comisia de mediere.

La pct.11 ni se propune textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Cu majoritate de voturi a fost adoptat și aici textul propus de comisia de mediere.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere, în totalitate.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Cu majoritate de voturi a fost adoptat raportul comisiei de mediere.

 
Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru completarea Anexei nr.V/1 pct.II al Ordonanței Guvernului nr.39/1994 privind stabilirea unor coeficienți de ierarhizare a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar.

În continuare, discutăm raportul comisiei de mediere pentru completarea Anexei V/1 pct.II al Ordonanței Guvernului nr.39/1994.

La pct.1 ni se propune un text comun.

Dacă cineva dorește să ia cuvântul?

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

A fost adoptat în unanimitate.

La pct.2 ni se propune în unanimitate textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind declararea comunei Baia de Arieș oraș.

Discutăm raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege privind declararea ca oraș a comunei Baia de Arieș, județul Alba.

Supun votului dumneavoastră pct.1.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră pct.2.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

A fsot adoptat în unanimitate.

Supun votului raportul comisiei de mediere, în totalitate.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare.

Continuăm cu raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare.

La pct.1 ni se propune textul Senatului, în unanimitate.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

La pct.2, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri. Nimeni.

Unanimitate.

La pct.3, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.4. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? O abținere.

Cu majoritate de voturi a fost adoptat.

Pct.5. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Pct.6. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Pct.7. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.8 Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.9. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Pct.10. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.11. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.12. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.13. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.14. Îl supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Pct.15. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei de mediere în totalitate.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate, cu cvorumul necesar unei legi organice.

Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/1997 privind aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru produsele de tehnică militară, materiale, piese de schimb, componentele, echipamentele și aparatura importate pentru înzestrarea Ministerului Apărării Naționale (procedură de urgență).

Discutăm în continuare, așa cum a propus domnul Tudor, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/1997 privind aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru produsele de tehnică militară, materiale, piese de schimb, componentele, echipamentele și aparatura importate pentru înzestrarea Ministerului Apărării Naționale.

Comisia de buget finanțe, bănci, vă rog să faceți o propunere în ceea ce privește timpul de dezbatere și timpul pe articole. Scurtă.

 

Domnul Ion Botescu:

Domnule președinte,

Întrucât nu ridică deosebite probleme, propunem 3 minute pe articol și 20 de minute în total.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Domnul Popescu trebuie să facă o comunicare urgentă. Îi dăm cuvântul.

 
 

Domnul Emil Teodor Popescu:

Au sosit de câteva minute amendamentele pe care le-a făcut opoziția la Legea de abilitare, rog pe toți colegii de la Comisia juridică să vină de urgență sus la sediu. La P.1 - vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Începem dezbaterea cu interiorul ordonanței și apoi articolul unic privind legea de abilitare etc. Da?

În legătură cu art.1, comisia a făcut vreo propunere? Nu.

Supun votului dumneavoastră art.1.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

În legătură cu art.2, supun votului dumneavoastră .

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la anexa ordonanței, o supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

A fost votată în unanimitate și anexa.

Acum, revenim la Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență... Mai întâi referitor la titlu, dacă dorește cineva să ia cuvântul.

Supun titlul la vot.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. unic, dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu dorește nimeni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră legea în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.69/1997 privind acordarea unui ajutor pentru plata cheltuielilor suplimentare determinate de creșterea consumului de energie termică în lunile sezonului rece și de majorarea prețului acesteia, pentru unele categorii ale populației, precum și modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/1997 (procedură de urgență).

Continuăm cu Ordonanța nr.69/1997 privind acordarea unui ajutor pentru plata cheltuielilor determinate de creșterea consumului de energie termică în lunile ... sezonului... Este procedură de urgență.

Comisia de muncă și protecție socială sesizată în fond să facă propuneri, timpul și timpul pe dezbateri.

Vă rog

 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Stimați colegi,

Pentru discutarea acestui proiect de lege, comisia vă propune un timp maxim de 30 de minute și nu mai mult de 5 de minute pe articol.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Mai întâi dezbatem textul ordonanței și apoi legea respectivă.

Referitor la art.1, comisia ne-a propus, la pagina 2, pct.2, o modificare. Dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la art.2 nu avem nici o propunere din partea comisiei. Supun votuluii.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la art.3. Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art.4, comisia nu ne-a făcut nici o propunere.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la art.5, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art.6, comisia ne-a făcut o propunere de modificare, pct. 3 de la pagina.2.

Dacă dorește șcineva să ia cuvântul? Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la art.7, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la art.8, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat cu majoritate de voturi.

La art.9, la pct.4 din raport avem o propunere din partea comisiei.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

La art.10, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Discutăm Legea privind aprobarea ordonanței, și anume începem cu titlul. Dacă dorește cineva să ia cuvântul? La pagina.1, la primul punct de la raport, se face o propunere, normală, de modificare.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Art.unic. Îl supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră textul... Da, vă rog. Domnul Oană.

 
 

Domnul Gheorghe Oană:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Referitor la această ordonanță și proiectul de lege pentru aprobarea ei, în numele Grupul parlamentar al PDSR, vreau să aduc unele precizări.

Ideea compensării creșterii prețurilor la energia termică a fost de fapt, așa cum știți, a grupului nostru, care a și prezentat un proiect de lege în acest sens, proiect care a fost respins în plenul acestei Camere.

A fsot respins pentru a putea da răgaz și posibilitate Guvernului să vină cu un proiect de lege propriu care, așa cum a anunțat încă de atunci, a fost un proiect pentru care s-a cârpit în pripă și s-a pregătit un surogat de protecție socială în acest domeniu.

Sigur că deosebirile dintre această ordonanță și proiectul de lege sunt mari și se referă în primul rând la un sistem discriminatoriu de compensare a creșterilor prețurilor la energie, sistem care nu privește decât o parte din populație, cea care este racordată la sistemul de încălzire prin centrale termice, pe când în proiectul nostru ne refeream la toți combustibilii de încălzit și prepararea hranei, apoi acodarea comensațiilor prin această ordonanță s-a făcut după ce prețul pe gkal. a fost majorat simțitor de la 62 000/gkal la 80 000/ gkal și, în fapt, prin aceasta Guvernul de fapt mai mult a luat de la populație decât a dat.

Pe de altă parte, majorarea prețurilor s-a făcut clar prin încălcarea propriilor reglementări, date de Guvern prin Ordonanța nr.3, mai ales dacă ne gândim la măsura, la mărimea actualizării prețului la energie termică, care în nici un caz nu putea să ajungă la 30%. Aplicarea ordonanței a însemnat, așa după cum cunoașteți și dumneavoastră din teritoriu, o explozie de birocrație, care practic a blocat aparatul tehnic al primăriilor, iar pe de altă parte, a dus populația în situația de a renunța la aceste facilități.

Grupul nostru, lăsând la o parte faptul că a fost mințit în chiar plenul acestei Camere, de către domnul ministru Ciumara, nu va vota împotirva acestei ordonanțe, pentru că vrem să vă arătăm încă o dată că suntem dispuși la o activitate constructivă, în vederea găsirii unei soluții pentru rezolvarea deplină a acestei probleme atât de spinoase.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Și noi vă mulțumim pentru atitudinea constructivă, de aceea l-am și schimbat pe domnul Ciumara.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fost adoptat cu unanimitate de voturi și cu cvorumul necesar unei legi organice.

 
Dezbateri asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.47/1997 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor între nivelul unor drepturi salariale, de asigurări sau de asistență socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară (Procedură de urgență.)

Referitor la Ordonanța nr.47/1997 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor între nivelul unor drepturi salariale de asigurări sau de asistență socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară.

Da, tot comisia, vă rog.

 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aș vrea să aveți în vedere și raportul de respingere pe care comisia l-a făcut la Ordonanța de urgență nr.55 care prevedea modificarea unor prevederi din Ordonanța de urgență nr.48 și a făcut un raport de respingere, pentru că prevederi ale Ordonanței nr.55 au fost preluate de Ordonanța nr.47.

Comisia pentru discutarea Ordonanței nr.47 și supunerea votul dumneavoastră a respingerii Ordonanței nr.55 vă propune o jumătate de oră și nu număr de minute, nu mai mare de 5, pentru discutarea pe articole.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Oricum punctul următor este cel cu respingerea. De acord.

În legătură cu textul ordonanței, la art.I, comisia ne propune la pagina.2, pct.3 niște modificări. Dacă cineva dorește să ia cuvțntul?

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

A fsot adoptat în unanimitate.

Referitor la pct.1.Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Abțineri? Nimeni.

Unanimitate.

Referitor la pct. 2, de asemenea, comisia ne-a făcut o propunere.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat.

Referitor la pct. 3, de asemenea, comisia ne-a făcut o propunere.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 4.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 5.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. II, textul până la art. 12.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

La art. 12.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat.

Referitor la art. III, textul până la art. 1.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. 1, alin. 2.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. IV.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 1.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 2.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva?

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 3.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu este nimeni împotrivă.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 4.

Îl supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. 18, alin. 5.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Am sărit aici... Art. V.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. VI.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. VII.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 1.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 2.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 3.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 4.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 5.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. VIII.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. 15, litera i).

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la art. IX.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 1.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Sunt amendamente...

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da, cu amendamente, sigur că da!

La pct. 2, de asemenea, cu amendamentul de la pct. 10 din raport.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

La pct. 3.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

La pct. 4.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Referitor la pct. 5.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

La pct. 6.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

La pct. 7.

Supun votului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nimeni.

Dacă se abține cineva? Nimeni.

A fost adoptat în unanimitate.

Urmează un punct nou. Este în raport la pagina 7, pct. 11.

Îl supun votului... Doriți să luați cuvântul? Vă rog.

 
 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Întrucât timp de 10 minute mi s-a întâmplat să lipsesc de la comisie, nu am putut acolo, în cadrul comisiei, să intervin ca acest amendament să nu se nască.

De aceea, îmi cer permisiunea în fața dumneavoastră să propun acum eliminarea și din ce motive.

Acest amendament prevede ca indexarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță să acopere în proporție de 100 % creșterile prețurilor de consum. Sigur că este o măsură totală de protecție socială, care nu ni s-a mai întâmplat până acum. Dar, v-aș ruga să vă întoarceți cu o pagină înainte, la art. 5, alin. 2, unde chiar noi am prevăzut și am votat astăzi, prin bunăvoința dumneavoastră, fraza, alin. 2, care spune: "Celelalte drepturi bănești prevăzute de prezenta lege...", deci toate drepturile bănești ale acestei legi "...se indexează după 30 septembrie 1997, la aceeași dată și în aceleași condiții ca și pensiile pentru limită de vârstă". Deci, noi am creat aici regula de indexare a acestor alocații suplimentare de protecție socială. Nu putem veni acum, prin acest amendament introdus în comisie, să ne contrazicem propriul nostru vot.

În afară de aceasta, toate măririle de pensie după care am spus în ordonanță că ne aliniem, se fac atunci când se fac indexările, de 3 - 4 ori pe an, ori de câte ori este nevoie, să ne aliniem în așa fel încât puterea de cumpărare să nu scadă sub un anumit procent. De obicei, acest procent convenit atât cu sindicatele, cât și cu uniunile persoanelor cu handicap și cu asociațiile de pensionari, a fost 75 % din acoperire, din mărirea prețului.

În consecință, vă rog să propuneți la vot, domnule președinte, eliminarea acestui amendament.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte, vă rog să luați cuvântul.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă spun că în cadrul comisiei s-a votat amendamentul așa cum este prezent în raport, motivându-se foarte clar că este vorba de niște prestații extrem de mici. Faptul că se elimină acum niște legături, care prin legi anterioare erau făcute cu salariul minim pe economie, arată foarte clar despre ce tip de prestație este vorba. Este vorba de prestații extrem de mici.

În comisie s-a căzut de acord ca indexările pentru aceste prestații să se facă cu procentul care se acopere integral inflația. Adică nu acel, în general, 75 %, care acoperă indexările la celelalte drepturi salariale sau de altă natură, ci cu 100 % , pentru că fiind foarte mici, cum spunea și doamna Dobrescu, este nevoie de acoperirea 100 % a creșterii prețurilor de consum. Mulțumesc.

Vă rog să aprobați articolul așa cum a fost votat în comisie.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doamna ministru.

 
 

Doamna Norica Niculai:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Și Guvernul vă cere să respingeți acest amendament, cu următoarea motivație: se corelează această indexare, deci această ajustare a prestațiilor de asistență socială, pensii, alocații pentru persoanele handicapate și alte tipuri de prestații, cu o noțiune care este prețul de consum, noțiune care este dictată de economia de piață și în care nu se mai poate face o reglare, o politică de prețuri dirijistă. Deci, deja din concepție acest lucru trebuie să dispară.

Dacă am avea certitudinea că prețurile de consum ar avea o evoluție ascendentă și ar crește, am cade într-o eroare fundamentală, pentru că prețul nu este neapărat efectul inflației. El reflectă niște costuri economice și se poate admite și ideea că prețurile vor reflecta valoarea reală de producție la un moment dat.

Un al treilea argument îl constituie faptul că dacă am admite acest tip de indexare, ne-am contrazice în corpul legii, pentru că nu ar mai fi avut nici o semnificație să indexăm celelalte prestații și legea ar fi trebuit să cuprindă un singur articol, prin care am fi afirmat că indexăm în proporție de 100 %, cu acoperirea prețurilor de consum. Iar o prestație socială este o prestație care acoperă o necesitate, dar nu în întregime, pentru că și munca este izvor de trai, nu numai acest tip de protecție socială.

Deci, noi suntem pentru protecție socială, dar în nici un caz pentru abuz de protecție socială.

Cu aceste argumente și Guvernul vă cere să respingeți acest amendament.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte...

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Îmi pare rău că doamna secretar de stat a intrat aici într-un alt domeniu, și anume în acela al formării prețurilor. Nu suntem la acest domeniu, noi suntem la capitolul "Indexarea veniturilor", iar ceea ce este prevăzut în raportul comisiei este o măsură de protecție suplimentară pentru categoriile sociale puternic lovite de costurile acestea sociale ale tranziției.

Deci, vă rugăm să votați așa cum este textul din raport. Mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Ultimul vorbitor.

 
 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Celor doi membri ai comisiei dați-le voie să se contrazică de data aceasta. Fără să discutăm problema pe fond, cât anume facem noi protecție socială. Dar, dacă noi acceptăm acest amendament, înseamnă că noi ne contrazicem pe votul pe care l-am dat la pct. 5, alin. 2, în care am spus clar că aceste drepturi bănești se indexează la aceeași dată și în aceleași condiții, deci condiții, cuantum, ca și pensiile pentru limită de vârstă.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Conform Regulamentului, supun mai întâi propunerea de eliminare.... Am zis ultimul vorbitor, acum...

 
 

Doamna Viorica Afrăsinei:

Procedură.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Procedură, vă rog. Așa este. Eu am spus ultimul vorbitor, dar nu mai referit și la vorbitoare, așa că...

 
 

Doamna Viorica Afrăsinei:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În temeiul art. 113, vă rog să constatați că nu există cvorumul și să cereți amânarea votului.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Eu nu constat și nu cer nimic! Numai un lider de grup parlamentar poate să facă chestia aceasta!

 
 

Doamna Viorica Afrăsinei:

V-am cerut în numele grupului parlamentar. Vă mulțumesc.

Voci din sală:

Este vicelider!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Este vicelider? De acord. Bine.

Continuăm dezbaterea acestei legi la ședința următoare.

 
Răspunsuri ale membrilor Executivului la interpelări adresate de către deputați.

Discutăm partea de întrebări, interpelări.

Domnii deputați care au adresat întrebări domnilor miniștri.

De la Ministerul Agriculturii și Alimentației este domnul ministru secretar de stat, Aurel Pană, care răspunde domnului deputat Ionel Marineci, care întreabă dacă vor mai primi producătorii agricoli individuali bani pentru calamitățile din anul agricol 1996 - 1887.

Vă rog, domnule ministru, să luați cuvântul, scurt!

 

Domnul Aurel Pană:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Potrivit Legii nr. 116/1996, despăgubirea producătorilor agricoli pentru acoperirea pagubelor înregistrate la culturi în anul agricol 1995 - 1996, se efectuează prin plăți din resurse bugetare ale Ministerului Agriculturii și Alimentației, în sumă de 230 miliarde lei, prevederi realizate în luna decembrie 1996 și martie 1997, care sunt susținute prin emiterea de titluri de stat de către Ministerul Finanțelor, în favoarea băncilor comerciale, pentru preluarea la datoria publică a creditelor și dobânzilor aferente, acordate de bănci producătorilor agricoli, ale căror culturi au fost calamitate.

Pentru că sunt rămâneri în urmă la acest capitol Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de act normativ menit să rezolve parțial această problemă.

Apreciem că acest proiect de act normativ, care are forma unuo proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, va fi prezentat în curând pentru semnare și avizare și, de asemenea, nădăjduim că Ministerul de Finanțe va înțelege demersurile Ministerului Agriculturii și Alimentației privind reglementarea și acelor 46 de miliarde care se cuvin gospodăriilor.

În răspunsul scris, care a fost înmânat domnului deputat Ion Mărineci, este prezentat și proiectul de act normativ pe care îl propune Ministerul de Finanțe. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

De la Ministerul Industriei și Comerțului, domnul Liviu Marcu, secretar de stat. Domnul Petre Naidin a pus întrebarea și ...

Voci din sală:

A ieșit să fumeze!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

A ieșit să fumeze! Bun.

De la Ministerul Comunicațiilor, domnul Chirondojan, care răspunde domnului deputat Eugen Nicolicea, care solicită clarificări în legătură cu funcționarea postului local de televiziune "Datina", din Drobeta Turnu Severin.

Aveți cuvântul, domnule ministru.

 
 

Domnul Dan Chirondojan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Răspunsul la prima întrebare este că stației de televiziune "Datina" din Drobeta Turnu Severin i-a fost anulată autorizația tehnică în 11.X.1996, ca urmare a sesizării Inspectoratului General al Comunicațiilor nr. 4015953 din 10.X.1996.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule ministru, numai o secundă. Este domnul Nicolicea aici, care a adresat întrebarea?

Voci din sală:

A ieșit să fumeze!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

A ieșit să fumeze?!

Da, vă rog, continuați.

 
 

Domnul Dan Chirondojan:

Noua autorizație i-a fost acordată după îndeplinirea condițiilor tehnice impuse prin obligațiile rezultate din avizul de coordonare cu partea iugoslavă, la data de 3 iunie 1997.

Întrebarea a doua se referă la măsurile în legătură cu funcționarii din minister.

Vreau să vă răspund că au fost luate următoarele măsuri: au fost sancționate trei persoane, directorul general al Direcției Generale și Reglementări a fost destituit, directorul general al Inspectoratului General de Comunicații a fost destituit, șefa serviciului Reglementări Licențe și Autorizații a fost penalizată cu reținere din salariu pe o perioadă de 3 luni.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Să trăiască!

De la Ministerul Afacerilor Externe, domnul secretar de stat Gabriel Gafița, care răspunde domnului deputat Petru Bejenariu. Dumnealui solicită precizări în legătură cu măsurile pe care le are în vedere Ministerul Afacerilor Externe pentru punerea în aplicare a tratatului româno-ucrainean. Este domnul Bejenariu pe aici pe undeva.

Scurt de tot...și în rest îi dați materialul să îl consulte. Vă rog.

 
 

Domnul Gabriel Gafița:

Foarte scurt.

În legătură cu interpelarea domnului deputat Bejenariu aș vrea să spun că numai în această toamnă s-au rezolvat bursele de studiu pentru facultate ale cursanților din regiunea Cernăuți și din regiunea Odesa, de origine români, s-au transportat bunuri în valoare de 256 de milioane de lei, reprezentând clopote pentru biserici din sate din Bucovina și computere. Aș dori să amintesc faptul că în regiunea Cernăuți nu mai funcționează 92 de școli în limba română și că la Molodia, Corodia și Valea Cosminului nu s-a pus problema închiderii școlilor românești, ci a comasării unor clase care nu aveau destui elevi ca să se încadreze în baremul fixat prin reglementările Ministerului Învățământului din Ucraina.

În legătură cu montarea unei statui a lui Ștefan cel Mare la Codrii Cosminului, toată discuția a fost fără obiect, deoarece nu există o asemenea statuie. Banii s-au cheltuit pentru altceva acolo, de către societățile românești și, prin urmare, nu există statuie.

Partea ucraineană a înaintat României propunerile sale pentru comisia mixtă guvernamentală româno-ucraineană de monitorizare și punere în aplicare a punctului referitor la minorități.

În legătură cu incidentul de le Cernăuți din 26 octombrie, când s-a comunicat ca să nu mai participe delegația de la Suceava, delegația Parlamentului ucrainean, care a vizitat imediat după aceea România, a cerut scuze, a spus că cererea trebuia adresată la Kiev, ceea ce, din câte știu eu, nu s-a întâmplat. Dacă mai este nevoie de alte lămuriri, stau la dispoziție.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

De la Ministerul Educației Naționale, domnul secretar de stat Andras Beres, care răspunde domnului deputat Gheorghe
Ana, care solicită clarificări în legătură cu poziția Ministerului Educație față de aplicarea dispozițiilor din Legea privind statutul personalului didactic, și domnului deputat Petre Țurlea, care dorește să știe dacă, având în vedere susținerea deschisă a politicii antiromânești dusă de liderii maghiari în România în domeniul învățământului, chiar de către inspectorii generali din județele Covasna și Harghita, are de gând să-i demită pe aceștia.

Domnule ministru, vă rog să-l lăsați pe domnul Țurlea să ne prezinte foarte pe scurt întrebarea.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Iată întrebarea:

Prin Ordinul nr. 3.567 din 31 octombrie 1997, inspectorul școlar general din județul Covasna, doamna Kerestely Irma, a transmis spre afișare în toate unitățile școlare din județ, hărți cu caracter revizionist maghiar. Aceeași situație se întâlnește în județul Harghita. Iată harta, am aici un exemplar din această hartă, în legenda căreia scrie așa: "tipărită la Budapesta, Tipografia str. Kolosvan nr. 13, pe banii Inspectoratului Școlar Covasna".

Întreb, deci, Ministerul Educației Naționale, având în vedere această situație, consider eu extrem de gravă, dacă are de gând să demită pe inspectorii generali din Covasna și Harghita. Mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule ministru, aveți cuvântul, vă rog.

 
 

Domnul Andras Beres:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Răspunsul la prima interpelare.

La scrisoarea dumneavoastră nr. 2335/1997 referitoare la întrebarea formulată de domnul deputat Gheorghe Ana, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 246 A din data de 19 noiembrie 1997, vă informăm următoarele:

1) Cu scrisoarea nr. 19.388 din 14.XI.1997, s-a transmis instituțiilor de învățământ superior și inspectoratelor școlare precizările generale pentru aplicarea unitară a prevederilor statutului personalului didactic.

Precizările au fost elaborate și în conformitate cu scrisoarea nr. 585 din 10 noiembrie 1997 a Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților și respectiv a Comisiei pentru învățământ și cercetare științifică a Senatului, din cadrul Parlamentului României, referitor la art. 50, alin. 11, 12, 13 și art. 90, alin. 12 din Legea nr. 128/1997.

La pct. 9 din "Precizările generale" s-a menționat că sporul prevăzut de art. 50 din lege se acordă și profesorilor ingineri și maiștrilor instructori care au desfășurat activitate în perioada 1984 - 1990, cu normă întreagă, în învățământul preuniversitar, dar cu plata salariului din sectorul industrial și care au activat după 1990 și în prezent la catedră.

Acesta a fost textul răspunsului la prima interpelare.

Cât privește, acum, problema prezentată de domnul deputat în fața dumneavoastră, aș dori să prezint și în această chestiune poziția ministerului nostru.

La scrisoarea dumneavoastră nr. 2.392/1997, prin care ne trimiteți întrebarea formulată de domnul deputat Petre Țurlea, în care se afirmă că Inspectoratul Școlar din județul Covasna, Kerestely Irma, a transmis spre afișare în școli hărți cu caracter revizionist maghiar, vă informăm că din conținutul adresei trimise de inspectorat centrelor bugetare rezultă că au fost date spre difuzare hărți fizice ale județului Covasna.

Aceste hărți - se precizează în adresă - se amplasează prioritar în clasele a III-a, a IV-a, a VIII-a și a XII-a, precum și în cabinetele de geografie și istorie, pe coridoare și în cancelarie.

Cu considerație, acesta ar fi răspunsul la interpelarea domnului Petre Țurlea.

Vă mulțumes pentru atenție.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Ședința de interpelări nu este una de dialog. Dumneavoastră ați pus întrebarea, ați adresat interpelarea, puteți să dezvoltați interpelarea, ministerul vă răspunde, dar de aici încolo nu începe o sesiune de întrebări și răspunsuri.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Nu este interpelare, este întrebare și am două minute, conform Regulamentului!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă rog.

 
 

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Ați văzut ce s-a răspuns din partea ministerului. Interesant este faptul că insepctoarea generală spune așa, pe lângă ceea ce a spus domnul secretar de stat adineauri, că toate aceste hărți trebuie amplasate în școlile respective, în mod cât mai estetic și practic, inclusiv pe coridoare și în cancelarii. Hărțile au cu claritate un caracter antiromânesc, revizionist maghiar. De aceea, primarul din Întorsura Buzăului, care este reprezentant al PD-ului, un patriot deosebit, domnul Gheorghe Baciu, a dat Hotărârea nr. 109 din 1997, prin care a interzis aceste hărți și le-a scos din circulație, afirmând cu claritate că aceste hărți sunt revizioniste și conțin denumirile localităților în timpul ocupației austro-ungare și a ocupației hortiste.

Mai mult, conducerea Partidului Democrat din județul Covasna a dat, la 10 decembrie anul acesta, un comunicat în care se cere: 1) stabilirea legalității utilizării fondurilor pentru aceste hărți; 2) demiterea conducerii Inspectoratului școlar din Covasna; 3) retragerea tuturor exemplarelor acestei hărți.

Solicit ca toate cele trei cereri ale Partidului Democrat din județul Covasna să fie traduse în practică.

Și mă întreb, domnule președinte, și vă întreb și pe domniile voastre, dacă mai puteți spune că cererile sunt ale unui "extremist român". Acestea sunt cererile Partidului Democrat din județul Covasna, pe care țin să-l felicit de la atribuna Parlamentului.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă mulțumim.

Doriți să răspundeți acum sau doriți să-l asculați și pe domnul Gheorghe Ana, care și dumnealui are...

Vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Eu am formulat foarte clar două întrebări: De ce ministerul pe care îl conduceți nu respectă legile în vigoare? De ce este necesar să mențineți starea tensionată în rândul personalului didactic, în loc să găsiți căi de inducere a unor stimuli motivaționali pentru creșterea procesului de învățământ?

Aceasta, deoarece într-o interpelare anterioară adresată Guvernului, legată de politica sa în domeniul învățământului, am arătat că este inadmisibil ca Ministerul Educației Naționale să se târguie în ceea ce privește aplicarea unor legi ale statului român, așa cum a făcut cu Legea nr. 128 privind statutul personalului didactic! Era clar și neechivoc, la art. 139 alin. 3 din această lege, că pentru personalul didactic care a fost salarizat din alte sectoare de activitate, reconstituirea vechimii în învățământ se face pe baza evidențelor instituțiilor de învățământ unde au lucrat efectiv și, ca urmare, li se aplicau corespunzător prevederile art. 50, li se dădeau drepturile recunoscute de această lege!

De ce trebuie să ajungem la conflicte, în condițiile în care, totuși, legea este clară? Aceasta am întrebat! De felul în care mi s-a răspuns, evident, nu sunt mulțumit.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doriți să răspundeți acum?

 
 

Domnul Andras Beres:

În legătură cu problemele ridicat de domnul Țurlea, aș dori să amintesc următoarea chestiune: harta este a județului, servește ca material didactic...

 
 

Domnul Petre Țurlea (din sală):

E revizionistă, domnule!

 
 

Domnul Andras Beres:

Harta este făcută bilingv, în limba română și în limba maghiară, calificativul vă aparține, noi nu ni-l însușim!

 
 

Domnul Petre Țurlea (din sală):

E tipărită la Budapesta, i-ați dat voie?

 
 

Domnul Andras Beres:

E calificativul dumneavoastră, nu este opinia noastră!

Disciplina geografie se predă conform Legii învățământului nr. 84, în limba maghiară în clasa a IV-a, și, conform ordonanței de urgență, și în gimnaziu și în liceu. Dacă acceptăm aceste fapte, atunci vedeți că această hartă a județului servește, în forma aceasta bilingvă, ca material didactic pentru studiul geografiei.

Cât privește problema menționată de domnul deputat Gheorghe Ana, aș dori să fac precizarea că ministerul nostru a avut o ezitare în această problemă și a consultat intenția legiuitorului. Iar după consultarea acestor intenții și aflarea pozițiilor clare a aplicat întocmai aceste prevederi.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule ministru,

Domnul Țurlea a făcut o revenire la interpelarea respectivă, dacă, cumva, textul alocuțiunii domniei sale nu ați putut să-l rețineți, o să vi-l transmitem noi din stenogramă, iar dumneavoastră trebuie să faceți, în scris, un răspuns la această parte care să fie foarte clar și care să conțină și o copie xerox a acestei hărți, ca să înțeleagă până la urmă toată lumea dacă ea este harta județului Covasna, este harta județului Ardeal sau este harta județului Ungaria Mare, că se pare că nu sunt foarte multe înțelegeri... Domnul Țurlea văd că are o hartă, poate că doamna directoare sau eu știu cine are o altă hartă, noi vă rugăm să clarificați această chestiune, care este o obligație constituțională a membrilor Guvernului. Iar dacă nu puteți dumneavoastră, va trebui să vină domnul ministru!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Andras Beres:

Domnule președinte,

La ședința următoare veți avea un exemplar din harta aceasta, fără doar și poate, și răspunsul.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă mulțumesc.

Are cuvântul, de la Ministerul Sănătății, domnul secretar de stat Geza Molnar, care îi va răspunde domnului deputat Sergiu Rizescu. Domnul deputat a propus introducerea testării anti-SIDA la încheierea căsătoriilor, precum și a persoanelor care lucrează în alimentația publică sau care se angajează.

 
 

Domnul Geza Molnar:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Desigur că de problema HIV-SIDA am putea să discutăm ore în șir și, poate, nici atunci nu am putea ajunge totalmente la consens. Din acest motiv, m-aș rezuma numai strictum la cele două întrebări puse de domnul deputat Sergiu Rizescu.

În legătură cu sectorul de alimentație publică, nu găsesc nici o justificare - și nu numai eu, nu găsesc specialiștii nici o justificare, pentru că transmiterea infecției HIV-SIDA se face numai prin sânge și pe cale parenterală, deci, nu există nici un risc de transmitere alimentară. Așadar, nu ar fi o categorie-țintă în acest sens.

În legătură cu căsătoria, fără nici o discuție că în unele țări, acolo unde ponderea persoanelor HIV-pozitive în rândul femeilor este deosebit de crescută, transmiterea aceasta transplacentară, respectiv, verticală este în creștere și acolo are justificare. Dar, cu toată moda tratării acestei probleme a HIV-SIDA în mass-media, noi, la ora actuală, nu găsim justificată introducerea acestei testări ca o condiționare a căsătoriei, mai ales că ar contraveni recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și a Drepturilor Omului.

Doresc să vă asigur că atât Ministerul Sănătății cât și structurile județene pe linie sanitară au de-a dreptul monitorizată această problemă, sub aspect medical (deoarece o serie de aspecte ale activității de prevenire și combatere nu țin de sectorul de activitate medico-sanitară) și atât organizatoric cât și financiar se acordă o atenție preferențială, respectiv, distinctă în programele de sănătate ale țării.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

De la Fondul Proprietății de Stat, se află aici domnul director Liviu Vâclea, care îi va răspunde domnului deputat Petre Naidin. Domnul deputat solicită explicații în legătură cu oportunitatea numirii ca reprezentant al FPS în AGA la I.A.S. Mânăstirea, județul Călărași a chiar medicului uman al comunei și cere lista reprezentanților FPS din județul Călărași, actualizată.

 
 

Domnul Petre Naidin:

Domnule președinte,

De când aștept răspunsul, de fapt, și răspunsurile pe care mi le va da domnul ministru Marcu, a trecut atâta timp - o lună și jumătate, chiar două - încât simt nevoia să reintru puțin în spiritul întrebării. Desigur că voința este voință...

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Și putința e putință...

 
 

Domnul Petre Naidin:

...și, într-o formă sau alta, ea trebuie exercitată. Dar se pare că avem o "boală" a voinței (ca să intru în spiritul comentariului dumneavoastră) și, pe lumea aceasta, câte vrei se și pot realiza. Însă, nu mi-am putut închipui că la I.A.S. Mânăstirea din județul Călărași, un I.A.S. deosebit, puternic financiar, reprezentant al statului poate fi chiar doctorul uman!

Nu cred că poate fi cotat ca un bun manager, pentru că și-a părăsit două dispensare alăturate, din două comune alăturate, pentru că nu era plătit. Nu cred că se putea pune problema cheltuielilor de deplasare, dacă venea cineva de la Ministerul Agriculturii sau de la F.P.S., pentru că, la 76.200 de lei calculați pe 1997, F.P.S.-ul le-ar fi putut suporta sau, eventual, i-aș fi plătit eu, cu mare plăcere.

De aceea, aștept cu interes răspunsul reprezentantului de la F.P.S.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul director Liviu Vâclea.

 
 

Domnul Liviu Vâclea:

Doamnelor și domnilor,

În prezent, Fondul Proprietății de Stat este reprezentat în adunarea generală a acționarilor la Societatea comercială "Unirea" S.A. Mânăstirea de doamna inginer agronom Colțatu Mariana și domnul doctor Petriciuc Sava Cătălin. La selecționarea domnului Petriciuc ca reprezentant F.P.S. în adunarea generală a acționarilor s-au avut în vedere următorii factori: autoritatea morală de care se bucură în localitate și posibilitatea deplasării operative, fără cheltuieli suportate de F.P.S., la sediul unității, ori de câte ori este necesară decizia AGA pentru bunul mers al activității.

Aș vrea să remarc că domnul doctor Petriciuc a reușit să medieze în mod favorabil, în perioada în care a fost numit reprezentant în AGA, relația dintre conducerea societății și resursele umane angajate la societate. De remarcat, de altfel, că societatea are în prezent realizări bune: la 31.08.1997, avea venituri de 9,5 miliarde lei plus 3,8 miliarde lei rezultate din vânzarea produselor în august-septembrie; anul acesta se prelimină o producție de 15 miliarde lei, față de numai 6 miliarde anul trecut, și se estimează un profit de minimum 1 miliard lei. Acestea sunt rezultate care atestă faptul că formula actuală de reprezentanți este corespunzătoare.

La pct. 2, lista reprezentanților F.P.S. în adunarea generală a acționarilor la societățile comerciale din județul Călărași a fost transmisă încă din 6.10.1997. Dacă nu a ajuns la domnul deputat, eu am să revin.

 
 

Domnul Petre Naidin:

Am primit-o.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doriți să mai spuneți ceva? Vă rog!

 
 

Domnul Petre Naidin:

Da, potrivit art. 151, numai o jumătate de minut!

Minuni pe lumea aceasta se văd și cred eu că aceasta este una dintre ele! Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Acum, să știți că, conform Legii nr. 31 a societăților comerciale, adunarea generală a acționarilor este formată din cei care sunt acționari și o să ajungem cât de curând să nu ne mai reprezinte F.P.S. și să fie chiar acționarii, iar acționarii sunt de toate felurile. Sunt și croitori care sunt acționari la o societate metalurgică etc. etc. Deci, acum, suntem într-o situație tranzitorie.

De la Consiliul pentru reformă, doamna consilier Dica Cristina îi răspunde tot domnului deputat Petre Naidin.

 
 

Doamna Cristina Dica:

Bună seara, domnule președinte,

Bună seara, domnilor deputați,

Domnule deputat Naidin, vreau să vă spun că vi s-a transmis răspunsul în data de 2.11.1997, în scris. Dar, pentru că tot mă aflu aici, am să întăresc cele scrise de noi.

Întrebarea dumneavoastră se referea la Ordonanța nr. 59, respectiv, la evoluția în timp a destinației fondului special de dezvoltare. Așa cum ați citit în ordonanță, fondul special de dezvoltare are o destinație precisă, în special pentru finanțarea programelor de dezvoltare regională, conform politicii Guvernului; dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în zonele defavorizate; pentru proiecte privind protecția mediului și pentru proiecte privind stimularea producției de export.

Referitor la evoluția în timp, s-a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern, care urmărește destinația acestui fond. Suma acordată este cu titlu rambursabil. Pentru aceasta se plătește o dobândă modică, reprezentând până la 30% din dobânda de scont a Băncii Naționale. Suma este destinată în special pentru acoperirea unor cheltuieli de producție, mai puțin cheltuielile cu personalul, și are la bază o convenție încheiată între Ministerul Finanțelor, respectiv, banca finanțatoare și societatea comercială. Poftiți?

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Nu, nu intrați în dialog.

 
 

Doamna Cristina Dica:

În convenția care se încheie cu societatea comercială, pentru societățile cu capital majoritar de stat, urmărirea se face de către banca finanțatoare, reprezentanții în AGA și cenzorii societății comerciale privind destinația fondurilor, iar pentru societățile private, conform convenției încheiate cu Ministerul Finanțelor, urmărirea se face de către banca finanțatoare, împreună cu direcția de finanțe publice.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Mulțumesc.

 
 

Domnul Petre Naidin:

O precizare: nu am primit acest răspuns!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

O să vă mai dea un exemplar.

De la Secretariatul General al Guvernului, domnul secretar general Remus Opriș a trimis un răspuns scris prin Departamentul ministrului pentru relația cu Parlamentul domnului deputat Petre Naidin. Iar de la Ministerul Culturii (de altfel, domnul Țurlea a plecat), domnul ministru se află în străinătate și domnul Ioan Onisei, secretar de stat, care trebuia să vină să prezinte răspunsul pe care l-a pregătit, se află în ședință de Guvern și a solicitat înțelegere pentru a prezenta acest răspuns săptămâna viitoare.

Mai avem, de la Ministerul Industriei și Comerțului, pe domnul secretar de stat Liviu Marcu, care îi răspunde domnului deputat Petre Naidin... Poftiți domnule deputat Petre Naidin. Vă rog!

 
 

Domnul Petre Naidin:

Se pare că sunt erou în seara aceasta...

Pe scurt, referitor la cele două întrebări puse, vreau să reamintesc faptul că Hotărârea de Guvern nr. 577 din acest an prevede finanțarea unor lucrări de alimentare cu apă, pietruire, printre care și electrificare a 2.048 de localități timp de 3 ani de zile. Ce mi s-a părut în neregulă și de aceea cer explicații este dacă suma necesară, de 700 de miliarde o poate acoperi RENEL-ul? Și nu se poate, pentru că RENEL poate contribui cu 50 de miliarde pe an, ceea ce înseamnă că procesul de electrificare va dura cel puțin 13-14 ani. Domnul ministru Noica, de la MLPAT, a fost mai rapid când și-a finanțat lucrările de pietruire, a găsit resurse, dar se pare că Ministerul Industriilor nu. De aceea, de unde aceste resurse?

Referitor la a doua întrebare: export de fier vechi s-a mai făcut în decursul timpului, dar nu în cantitățile contingentate în acest an. Într-adevăr, trebuie să ne aliniem la Uniunea Europeană, dar nu în acest mod, pentru că fierul vechi și șina uzată reprezintă pentru noi aur! Aur pentru siderurgia românească, pentru că trebuie să obținem profile speciale și oțel special. Știm că siderurgia, se pare că este singura ramură care se autosusține financiar, prin export, în ce privește importurile.

De aceea, pare nu știu cum, ca tocmai această materie primă de o valoare deosebită să o exportăm și făceam referire la Combinatul siderurgic de la Călărași, care, în loc să producă șină de cale ferată pentru SN-CFR și nu numai, din păcate, trebuie să plătească taxe vamale și TVA la un import tehnologic de utilaj. În acest context, doresc ca domnul ministru să îmi explice de ce se exportă masiv fier vechi.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Liviu Marcu (secretar de stat Min. Industriei și Comerțului):

În Acordul de asociere dintre România și Uniunea Europeană, respectiv, Protocolul nr. 2 CECO, act normativ aprobat de Parlamentele celor două părți în 1993, este prevăzută în mod expres liberalizarea treptată, în decurs de 5 ani, a exportului. În același document, este înscrisă obligația țărilor comunitare de a reduce taxele vamale până la desființare pentru importurile din România, în vigoare din 1996, precum și de a desființare contingentele pentru produsele originale din România, în vigoare din 1993. Aceste elemente au creat premisa creșterii exportului de produse siderurgice către țările Uniunii Europene, această zonă devenind de fapt cea mai importantă piață de desfacere pentru produsele românești.

Fierul vechi se înscrie între produsele pentru care liberalizarea totală la export urmează a se realiza în 1998, acțiunea fiind precedată de o liberalizare graduală, începută în anul 1996. Ministerul Industriei și Comerțului a apreciat la data respectivă necesitatea evitării exportului de fier vechi ca resursă, motiv pentru care în documentația aferentă licențierii exportului a impus obigativitatea ca fierul vechi să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie pregătit, selecționat, balotat; b) să provină din casări de parc feroviar uzat sau să fie obținut din dezafectarea navelor și utilajelor navale abandonate, eșuate etc.

În acest fel, la nivelul anului 1996, dintr-un contingent de 100 de mii de tone, s-au exportat fizic circa 30 de mii de tone. Iar în anul 1997, dintr-un contingent de 250 de mii de tone, s-au realizat fizic, pe primele 10 luni, circa 70 de mii de tone. După cum se observă, realizările în 1996 și prezumate în 1997 sunt situate cu mult sub nivelurile contingentelor convenite. Șina uzată a fost propusă pentru export de către Ministerul Transporturilor, fondurile rezultate urmând a fi utilizate ca resursă pentru modernizarea SN-CFR.

În legătură cu investiția "Laminor de șină și profile grele" de la Călărași, Ministerul Industriei și Comerțului a sprijinit în mod constat realizarea obiectivului, acesta fiind inclus în strategia de restructurare și modernizare a siderurgiei românești, inclusiv prin acordarea de fonduri bugetare și scutiri de taxe vamale la importul de utilaje. În 1997, pentru echipamentele de import aferente obiectivului, Ministerul Industriei și Comerțului a întocmit și depus la Ministerul Finanțelor documentația necesară scutirii de taxe vamale. De asemenea, pentru 1998, obiectivul de la Călărași a fost inclus pe lista de utilaje și instalații ce urmează a fi propuse pentru scutire de la plata taxelor vamale de import. Punerea în funcțiune a acestui obiectiv va conduce la acoperirea cererii interne de șină de cale ferată și chiar la crearea de disponibilități pentru export.

Acesta este răspunsul pe care ministerul nostru îl dă la interpelarea domnului deputat Petre Naidin. Vă mulțumesc.

 
Prezentarea pe scurt a interpelărilor adresate Guvernului.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Cu aceasta, trecem la interpelări. Lista este destul de lungă, noroc că unii dintre colegii noștri sunt absenți...

Domnul Barbaresso? Nu este. Domnul Radu Ulpiu Micle? Absent. Domnul Mircea Mihai Munteanu.

 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule președinte,

Interpelarea este adresată Guvernului, în nume propriu.

Noul regim instaurat în România ca urmare a alegerilor care au avut loc în toamna anului 1996 a reușit să schimbe în bine imaginea țării noastre în statele occidentale. Motivele acestei îmbucurătoare modificări de optică sunt multiple, dar, așa cum apreciază mulți demnitari sau cetățeni obișnuiți din țările respective, două sunt esențiale: dezvoltarea evidentă a instituțiilor democratice și politica de bună colaborare cu minoritățile naționale, culminând cu introducerea în Guvern a 2 reprezentanți ai minorității maghiare.

Dar, în același timp, aceiași factori din democrațiile vestice ne reproșează rămânerea în urmă în două domenii importante: economic și cel al administrației publice. În acest ultim sector, este subliniată în mod insistent lipsa Legii funcționarului public. De fapt, actul normativ în cauză constituie o piesă de bază în procesul de reformă a administrației publice, așa cum este concepută reforma de actuala majoritate.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Pe scurt, domnule deputat! Știți cum e regula: prezentarea pe scurt și, pe urmă, dezvoltarea când se vine pentru răspuns.

 
 

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Am terminat, domnule președinte.

Pentru acest motiv, în calendarul privind acțiunile prioritare ale Guvernului României este prevăzută prezentarea unui proiect de lege în această materie la o dată anterioară celei în care ne aflăm. Solicităm Guvernului să înainteze neîntârziat Parlamentului spre analiză și aprobare proiectul de Lege a funcționarului public.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul doamna Mariana Stoica și, apoi, doamna Viorica Afrăsinei.

 
 

Doamna Mariana Stoica:

Domnule președinte,

Interpelarea este adresată pentru Ministerul Informațiilor Publice, domnului ministru, și se referă la modul în care România este cunoscută și apreciată pe plan european, unde, în cel mai bun caz, are de rezolvat încă foarte multe lucruri. De aceea, întrebarea se referă doar la faptul dacă Guvernul are, prin ministerul său specializat, un program pe termen mediu pentru promovarea realităților din țară? Ce resurse are alocate și cum s-a evaluat rezultatul acțiunilor din ultimul an? Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doamna Viorica Afrăsinei.

 
 

Doamna Viorica Afrăsinei:

Domnule vicepreședinte,

Interpelarea mea se adresează domnului Băsescu Traian, ministrul transporturilor, și este în nume propriu.

La dezbaterile care au avut loc în Parlamentul României cu ocazia aprobării proiectului de buget de stat pe anul 1997, am prezentat argumente în favoarea includerii la capitolul "lucrări de investiții ale Ministerului Transporturilor" a sumelor necesare continuării lucrărilor de investiții cale ferată: Săveni-Darabani și cale ferată Hârlău-Flămânzi. Cu această ocazie, răspunsul negativ al domniei voastre, domnule ministru, care argumenta lipsa fondurilor, a determinat respingerea de către plen a propunerilor pe care eu le-am făcut. Vă reamintesc, însă, că în aceeași dezbatere v-ați angajat în fața plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului că veți găsi cele 8 miliarde de lei necesare terminării tronsonului de traversare de la Hârlău pentru 100 m de tunel din 1.000, având în vedere și importanța și valoarea deosebită a scutului folosit la lucrare.

Domnule ministru, iată, am ajuns la bilanțul anului 1997 și lucrarea despre care vorbeam în luna aprilie se află exact în același stadiu. De aceea, interpelarea mea de astăzi se dorește a fi nu numai ca o întrebare punctuală, pentru care, desigur, doresc un răspuns în săptămâna imediat următoare, dar răspunsul aș dori să fie în sensul de a cunoaște care sunt intențiile ministerului de a-și planifica pentru anul 1998 lucrări de investiții pentru județul Botoșani și, desigur, intențiile dumneavoastră, domnule ministru, de a vă onora promisiunea.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Petre Naidin, urmează domnul Nusfet Saganai.

 
 

Domnul Petre Naidin:

Dacă și Guvernul ar fi iubit această rubrică a noastră, acum, cred că puteam să văd și eu Antena 1...

Interpelarea mea se adresează Guvernului și privește un proiect de act normativ de finanțare a achiziționărilor de tehnică agricolă, promis, discutat și cu sindicatele, discutat și cu Banca Mondială, dar care nu mai apare. Pentru că am înțeles că problemele construcției de mașini și ale agriculturii sunt și ale domnului Ciorbea.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Nusfet Saganai, urmează domnul Vasile Stan.

 
 

Domnul Nusfet Saganai:

Domnule președinte,

Interpelarea mea se adresează domnului ministru Ion Victor Brukner, proaspăt ministru al sănătății și este în legătură cu situația grea în care se află sanatoriul balnear din orașul Techirghiol.

Sanatoriul balnear și de recuperare Techirghiol este o unitate cu personalitate juridică în subordinea Direcției sanitare a județului Constanța și asigură asistența medicală de specialitate pentru pacienții din toate județele țării, precum și pentru străini. Sanatoriul balnear și de recuperare Techirghiol are următoarea structură: secția sanatorială de balneologie și recuperare medicală, cu 425 de paturi; 2 secții-spital cu 180 + 185 paturi; secția spital recuperare medicală pentru copii neuropsihomotori, cu 200 de paturi și creșa, cu 50 de paturi.

Prin HGR nr.692 din august 1996, unitarea a trecut direct în subordinea Ministerului Sănătății și, începând din 1 ianuarie 1997, a fost finanțată din bugetul statului, atât pentru cheltuieli de retribuții cât și pentru cele materiale.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Pe scurt, vă rog!

 
 

Domnul Nusfet Saganai:

Prin HGR nr. 244 din iunie 1997, se prevedea trecerea Sanatoriului balnerar și de recuperare Techirghiol din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea Direcției sanitare a județului Constanța și finanțarea cheltuielilor materiale din bugetul local.

Hotărârea Guvernului nr. 244 din iunie 1997 nu s-a aplicat nici la ora actuală, unitatea nemaiprimind finanțare pentru cheltuieli materiale, de nicăieri.

În această perioadă de aproximativ 7 luni, unitatea s-a confruntat cu o lipsă acută de fonduri financiare, veniturile proprii realizate fiind insuficiente pentru a acoperi cheltuielile efective, acumulându-se astfel peste 2 miliarde de lei datorii pentru combustibil, energie electrică etc.

Finanțarea de la bugetul statului pentru cheltuieli materiale a fost de 1.666.000.000 lei până la data de 30 iunie 1997.

În urma repetatelor demersuri făcute la Ministerul Sănătății și la bugetul local, s-au primit, în luna august ...

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule coleg,

Aceasta este prezentarea pe scurt a interpelării.

 
 

Domnul Nusfet Șaganai:

Da.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Așa scrie în Regulament.

Ați văzut, domnul Naidin, dacă are practică îndelungată, cât de scurt a prezentat?

Vă rog frumos, că dacă ne dați toate datele statistice ale... Vă rog.

 
 

Domnul Nusfet Șaganai:

La data de 10 noiembrie 1997, cu Adresa nr. 848.258, Ministerul Sănătății a comunicat refuzul de avizare a Ministerului Finanțelor privind Protocolul încheiat între Ministerul Sănătății și Consiliul local Techirghiol - imediat termin - menționând ca finanțarea unității să se facă de către Ministerul Sănătății.

Față de această situație, rog să sprijiniți unitatea sus-menționată, în obținerea fondurilor necesare supraviețuirii, aproximativ 3 miliarde de lei, în folosul sutelor de copii și miilor de pacienți care-și găsesc alinarea suferințelor în această unitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Vasile Stan.

Urmează domnul Marian Ianculescu. Este?

Din sală:

Sunt doi!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Sunt doi Marian Ianculescu?

Din sală:

Este unul singur, dar are prestație pe o lună!

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

A! Domnul Vasile Stan.

 
 

Domnul Vasile Stan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea este adresată domnului Sorin Dumitriu, președintele Fondului Proprietății de Stat.

Cei 218 parlamentari care sunt cazați la Hotel "București" sunt în pericol de a fi evacuați sau mutați câte 3-4, ca soldații, în apartamentele dintr-un corp auxiliar. Aceasta, deoarece F.P.S.-ul dorește cu orice preț să vândă pachetul majoritar de acțiuni, în condiții cel puțin dubioase, nu cunoscutei firme "Hayatt", ci unei firme-fantomă, de fapt, un "Hayatt S.R.L.".

Se dorește închiderea hotelului pe 3 ani și micșorarea numărului de etaje de la 8 la 5.

Este normal ca salariații, conducerea și sindicatul să se opună unei asemenea aventuri, în condițiile în care o altă firmă, bine cunoscută în turismul mondial, oferă soluții mult mai avantajoase.

Pentru interesul turismului românesc, pentru ca procesul de restructurare și privatizare să țină seama de interesul național, vin și-l întreb pe domnul președinte al F.P.S., ce are de gând să facă cu acest mare hotel, evaluat la 54 de milioane de dolari?

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Marian Ianculescu.

Urmează domnul Nicolae Groza. Este? Da.

 
 

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule președinte,

Prima mea interpelare este adresată domnului ministru Traian Băsescu și are ca obiect profundele transformări produse de economia de piață și în domeniul transporturilor rutiere.

S-a mers după principiul "ce este rentabil?" și în acest domeniu.

"Rătăciți în tranziție", ne confruntăm cu diverse situații, care mai de care mai bizare, așa cum se confruntă în prezent locuitorii localității turistice Cheia, de pe raza comunei Mâneciu, județul Prahova. Și ei sunt tot "rătăciți în tranziție".

Copiii, ca să meargă la școala generală din comuna Mâneciu, pentru că în localitatea Cheia nu funcționează gimnaziul, clasele V-VIII, pe distanța de circa 20 km., trebuie să facă zilnic, dus și întors, cu mâna, la "Ia-mă nene!", pentru a frecventa cursurile școlare, din lipsa oricărei curse regulate de transport în comun.

Și ne aflăm într-o localitate turistică, fără cale ferată, prin care trece șoseaua națională Ploiești-Brașov, cu un trafic intens.

Oare este greu să se înființeze o cursă de transport în comun, care să deservească și localitatea Cheia? Măcar o cursă dus și întors, corelată cu programul elevilor de școală, se impune a lua ființă.

Iată, de ce, domnule ministru, venim cu rugămintea să faceți uz de puternica dumneavoastră personalitate și să creați pârghiile necesare pentru înființarea...

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Păi, dar l-am pus pe domnul Ilie Șerbănescu, ca să nu ne mai "rătăcim în tranziție", așa că... Acum, ne desrătăcește dânsul, ce să mai...

 
 

Domnul Marian Ianculescu:

A doua interpelare se adresează domnului ministru Sorin Frunzăverde, ministrul pădurilor, apelor și protecției mediului și are ca obiect declarația recentă, făcută în mass-media de domnul deputat Vasile Lupu, referitoare la corpul silvic.

Domnia sa spunea: "Mi s-a oferit postul de ministru al agriculturii. Aș accepta acest post, în cazul în care ministerul ar reveni la structura tradițională și europeană, de Minister al Agriculturii, Pădurii și Apelor".

De asemenea, domnul Vasile Lupu a mai afirmat că, în cazul în care ar accepta numirea în ministerul amintit, "... va salva pădurile de la jaful declanșat de actualele structuri administrative, va identifica pe cei care au acumulat averi de miliarde și va spori bugetul statului, pentru a putea finanța agricultura".

Cunoscând eforturile pe care le-a făcut de-a-lungul timpului corpul silvic pentru gospodărirea rațională a pădurilor din țara noastră, rezultate concretizate în excelentele aprecieri ale specialiștilor de peste hotare și ale unor organisme internaționale, cum sunt FAO și Banca Mondială, rog pe domnul ministru Frunzăverde să comenteze afirmațiile domnului Vasile Lupu, pe care să le confirme, sau să le infirme, în caz de neadevăr.

După părerea mea, afirmațiile domnului Vasile Lupu sunt direcționate tocmai pentru compromiterea unui întreg corp silvic care și-a făcut datoria cu onestitate de-a lungul istoriei, pentru a transmite din generație în generație păduri cât mai frumoase.

Și, acest lucru, pe care domnul deputat Vasile Lupu l-a afirmat, după părerea mea, este făcut cu scopul de a putea să-și justifice opera nefastă de restitutio în integrum, în cazul pădurilor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule deputat,

Noroc că n-am fost și noi de acord, așa că, până la urmă a rămas numai cu declarațiile...

Domnul Nicolae Groza.

Urmează domnul Marin Gheorghe. Este?

 
 

Domnul Nicolae Groza:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea se adresează domnului Remus Opriș, secretar general al Guvernului.

Prin declarația politică pe care-am făcut-o pe data de 25 noiembrie 1997, am considerat ca un abuz, acțiunea primarului Gherghel Traian, care prin forță vrea să evacueze clădirea laboratorului de cercetare a Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Geoagiu, județul Hunedoara.

De ce nu se respectă actele de justiție de către primarul Gherghel Traian, din comuna Geoagiu, pe care o vrea oraș?

Solicit insistent intervenția dumneavoastră, domnule Remus Opriș, de a suspenda primarul respectiv, pentru ca administrația să respecte legile țării la Geoagiu, județul Hunedoara.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Prefectul poate să-l suspende.

Domnul Marin Gheorghe.

Urmează domnul Anghel Stanciu.

Domnul Valeriu Tabără nu este, nu? Este "la fumat"...

 
 

Domnul Marin Gheorghe:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului ministru al finanțelor, Daniel Dăianu.

Interpelarea are ca obiect un material referitor la una din ultimele măsuri fiscale ce se pregătește la Ministerul Finanțelor, și anume modificarea accizelor.

În acest proiect de lege se prevede că toate automobilele vor fi considerate "bunuri de lux", indiferent dacă sunt importate sau produse în România, iar cumpărătorul va suporta o creștere de prețuri sub formă de accize între 1 și 12%.

Interpelarea mea către domnul ministru se referă la oportunitatea introducerii acestor accize, având în vedere situația grea în care se găsește automobilul românesc, și că, prin această măsură, probabil, se va distruge cu bună știință o importantă ramură industrială a economiei românești.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Anghel Stanciu.

Urmează domnul Drecin Mihai. Este? Da.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea mea se adresează domnului ministru de stat, ministrul justiției, domnul conferențiar Valeriu Stoica.

Ea are ca obiect veniturile brute și nete realizate în ultima lună de către magistrații de la Curtea Supremă de Justiție, de către președinții de la Curțile de Apel, tribunale și judecătorii, respectiv de către magistrații stagiari, deoarece constatăm că prin izolarea grilei de salarizare a personalului din justiție de celelalte grile de salarizare a personalului bugetar, dânșii au obținut sporuri succesive de salarii, o serie de alte drepturi, care-i plasează cu mult peste veniturile salariale ale Președinției, Guvernului și, respectiv, ale Parlamentului.

Cum urmează să se realizeze o nouă grilă de salarizare, am dori să ne pună la dispoziție toate veniturile brute și nete realizate în ultima lună, spre a le putea armoniza cu celelalte grile de salarizare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Armoniza în jos, înțeleg...

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

În sus, nu în jos...

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Drecin Mihai.

Urmează domnul Bejinariu Petru. Este domnul Bejinariu? Este? Da.

 
 

Domnul Mihai Drecin:

Domnule vicepreședinte,

Stimați colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului Traian Băsescu, ministrul transporturilor.

De fapt, punctez 3 probleme.

Solicităm repararea căii ferate Oradea-Beiuș, în zona Drăgești, circulația fiind întreruptă încă din anul 1993, în urma unor alunecări repetate de teren.

Considerăm că singura soluție pentru repunerea definitivă în funcțiune a căii ferate ar fi devierea traseului într-o zonă alăturată actualului fir de cale ferată, nepericlitată de alunecările de teren.

Ca urmare, cei aproximativ 200.000 locuitori din Țara Beiușului, numeroasele întreprinderi din zonă ar beneficia de apreciabile economii de timp și cheltuieli bănești, prin scurtarea traseului C.F.R. Oradea - Salonta - Holod - Beiuș - Vașcău, acum în funcțiune.

Mai precizăm caracterul strategic al căii ferate Oradea - Beiuș - Vașcău.

În al doilea rând, îi sesizăm domnului ministru necesitatea construirii unui drum de centură pentru orașul Ștei, Județul Bihor, cu o lungime de maximum 3 km. În felul acesta s-ar fluidiza circulația rutieră, drumul actual pe direcția Oradea - Beiuș - Brad - Deva având un traseu foarte întortochiat și periculos în perimetrul orașului Ștei.

În fine, în al treilea rând, solicităm accelerarea reabilitării drumului E-20, Oradea - Cluj-Napoca, pe teritoriul județului Bihor, aflat în plin proces de modernizare, prin repararea șanțurilor și rigolelor, mai ales în perimetrul satelor și comunelor pe care le traversează. În caz contrar, datorită nivelului mai ridicat al șoselei, față de curțile multor cetățeni, în timpul ploilor, casele acestora sunt inundate, fenomen în premieră pentru zona în discuție.

Solicit răspuns, atât în scris, cât și oral.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Bejinariu.

Urmează domnul Vitcu. Este? Da.

 
 

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea se adresează Guvernului, respectiv domnului ministru Remus Opriș, secretarul general al Guvernului.

În luna august 1997, Guvernul României a oprit aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 906, cu mențiunea că "... aceasta se va putea aplica cu o nouă metodologie, care va apare în termen de 60 de zile".

Timpul a trecut, metodologia nu a apărut.

În centrul municipiului Rădăuți, există multe spații cu altă destinație decât locuință, fronturi compacte de clădiri, aproape o sută la număr, și această zestre arhitecturală de mare vechime, riscă în foarte scurt timp să se prăbușească, deoarece primăria nu dispune de fonduri bănești pentru consevarea și restaurarea acestor spații.

Este, așadar, oportun ca spațiile comerciale și cu alte destinații din cuprinsul clădirilor să se vândă către actualii ocupanți, care doresc să o facă, sau să fie scoase la vânzare prin licitație.

Interpelare: întrebăm pe domnul secretar general dacă Guvernul este decis totuși să elaboreze această metodologie într-un termen acceptabil, pentru că cel legal a trecut, și dacă se poate prevedea o investiție adecvată refacerii și conservării spațiilor care nu vor fi cumpărate în anul 1998?

Interpelarea este în reluare, pentru că n-a ajuns unde trebuie, nu din vina noastră.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Vitcu.

Urmează domnul Păcurariu Iuliu.

 
 

Domnul Mihai Vitcu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea se adresează domnului ministru Traian Băsescu, care, după câte observ, a fost foarte solicitat în seara aceasta.

Este vorba de interesul pe care-l manifestă cetățenii unor comune din județul Suceava și anume, Cașvana - o comună foarte dragă domnului ministru, Todirești, Botoșana, Ciprian Porumbescu, Arbore, privind stația C.F.R. Todirești, care, în viziunea Regionalei C.F.R. Iași, ar urma să fie desființată.

Rugămintea acestor cetățeni este de a se menține această stație întrucât prezintă un interes economic și social deosebit în zonă.

Interpelarea sună cam în felul acesta: "Vă rugăm, așadar, domnule ministru Traian Băsescu, să vă exprimați punctul de vedere față de gravele probleme economice și sociale ce se prefigurează în această zonă, anticipând, ca în foarte multe situații, un răspuns favorabil".

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Păcurariu.

Urmează domnul Chichișan Miron. Este prezent, da?

 
 

Domnul Iuliu Păcurariu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea mea se adresază Guvernului, domnului Victor Ciorbea.

Ea are ca obiect modul în care se aplică în județul Cluj Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar.

În urma unor hotărâri ale Prefecturii, procedura de eliberare a titlurilor de proprietate se abate grav de la principiile legii.

Cer anularea acestor măsuri, iar dacă Prefectura le menține, demiterea prefectului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Chichișan Miron.

Urmează domnul Marineci Ionel. Este?

Urmează domnul Nicolescu Mihai.

 
 

Domnul Miron Chichișan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea noastră se adresează domnului Gavril Dejeu, ministrul de interne, și domnului Valeriu Stoica, ministrul justiției, de către un grup de 4 deputați: Vasile Miclăuș, Drecin Mihai, Ionescu Nicolae și subsemnatul.

Vă aducem la cunoștință situația deosebit de grea, de-a dreptul disperată, în care este nevoită a-și duce existența familia pensionarului Bucur Vasile și a soției, dr. Bucur Ildiko, profesoară la Universitatea Tehnică din Cluj, domiciliată în Cluj-Napoca, str. Rahovei nr. 41, ca urmare a acțiunilor ilegale întreprinse de numitul Kun Karoly, cetățean maghiar, care a ocupat ilegal, pe str. Rahovei, în centrul Clujului, aproximativ 4 ha. de teren, făcând viața imposibilă atât sus-numiților, cât și a vecinilor lor.

Ocuparea terenului s-a făcut prin forță și amenințări, prin alungarea proprietarilor de drept.

Metodele folosite au fost: îngroparea casei cu buldozerul, Kiss Francisc - top 10.212, distrugerea plantațiilor, demolarea gardurilor ce delimitau proprietățile, invadarea grădinilor cu zeci de porci, vite, oi, ce au distrus totul; ridicarea unui deal artificial pe terenul cu top nr. 10.209/3, de unde proprietarii au fost alungați; incendierea a două cabane construite pe terenul statului român, aparținând unor cetățeni ce au închiriat terenul în mod legal și a casei familiei Bucur Vasile, foc stins de pompierii militari.

Aceste acte de bravură ale cetățeanului maghiar Kun Karoly au fost precedate și însoțite de campanii de teroare, constând din șicanări, amenințări, umiliri, presiuni psihologice, agresiuni fizice.

Au fost depuse plângeri la Poliția municipiului Cluj-Napoca, în datele de 9 septembrie, 18 septembrie, 15 octombrie și 20 octombrie 1997 și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, la 17 octombrie și 4 noiembrie, dar nimeni nu a luat nici un fel de măsuri.

Vă solicităm să interveniți în vederea stopării acestor infracțiuni.

În centrul municipiului Cluj-Napoca, o familie este terorizată de luni de zile, sistematic, fără ca organele de drept să ia măsurile ce se impun.

Oare așa ar fi tratat și un cetățean român, dacă ar fi în Ungaria?

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnul Nicolescu Mihai.

Urmează domnul Iliescu Valentin.

 
 

Domnul Mihai Nicolescu:

Domnule președinte,

Stimate și stimați colegi,

Interpelarea se adresează domnului ministru Victor Babiuc, ministrul apărării naționale, și domnului ministru Andrei Marga, ministrul educației naționale.

Prin intermediul presei civile și militare, cadrele didactice de la Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova au luat la cunoștință de intenția Consiliului Superior de Apărare a Țării privind desființarea liceului, începând cu anul școlar 1998/1999.

Personalul didactic, pe care-l reprezint, apelează la înțelegerea domnilor miniștri, pentru a se rezolva câteva probleme de maximă importanță, printre care amintim: comunicarea oficială, din timp, în situația în care se va desființa Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, realizarea transferării personalului pe catedre de specialitate, similare celor deținute în prezent, la unități școlare liceale din Craiova, în etapa de pre-transferare, în lunile martie-aprilie 1998.

Avându-se în vedere că Liceul "Tudor Vladimirescu" din Craiova face parte din categoria liceelor la care transferul s-a realizat numai prin concurs, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Educației Naționale să aprobe transferul personalului didactic la licee de aceeași categorie din orașul Craiova.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Oricum, mai bine nu-l desființăm.

Am mai vorbit și eu cu domnul Babiuc.

Are cuvântul domnul Iliescu Valentin, ultimul vorbitor.

Domnul Barbu Pițigoi, care era chiar ultimul, a depus interpelarea adresată domnului Dejeu în scris.

Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Valentin Iliescu:

Domnule președinte și puțini colegi rămași în cameră,

Interpelarea mea se adresează domnului ministru Daniel Dăianu și se referă la recenta poziție a Ministerului Finanțelor privind recomandarea de neacordare a celui de-al 13-lea salariu.

Recent, importante oficialități din cadrul Ministerului Finanțelor și din cadrul B.N.R. și-au exprimat îngrijorarea față de efectele nefavorabile ale acordării celui de-al 13-lea salariu, menționând că o asemenea măsură, pe fondul scăderii producției, ar putea produce o explozie inflaționistă.

În consecință, în această săptămână, Guvernul României va lua în discuție recomandarea Ministerului Finanțelor și a Băncii Naționale a României de neacordare a primelor de sărbători.

Evident că în măsura în care o asemenea recomandare va primi girul, printr-o Hotărâre de Guvern, ea nu va avea efecte decât asupra acelora care lucrează în sistemul bugetar, respectiv din sănătate, învățământ, cercetare științifică, administrație publică, adică tocmai aceia care au salariile cele mai nenorocite din această țară.

În concluzie, interpelarea pe care o adresez domnului ministru Daniel Dăianu, ministrul finanțelor, solicită ca acesta să prezinte, foarte pe scurt, măsurile preconizate de către Guvern, chiar de către domnia sa, de combatere a inflației, în al doilea rând, să menționeze dacă plățile compensatorii, în sumă de peste 1.600 miliarde lei, acordate persoanelor disponibilizate ca urmare a concedierilor colective, prin efectul Ordonanței de urgență nr. 9/1997 și al Ordonanței nr. 22/1997, au alimentat și amplificat sau nu fenomenul inflaționist, și, în al treilea rând, să vină și să prezinte în fața plenului Camerei Deputaților grila de salarizare a personalului din băncile comerciale cu capital de stat - BANCOREX, B.R.D., B.C.R., BANCPOST și Banca Agricolă, sporurile pe care le primesc salariații lor și dacă cumva, aceștia au primit sau vor primi cel de-al 13-lea salariu?

 
 

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Cu aceasta, ședința noastră s-a încheiat.

Reluăm lucrările mâine dimineață.

*

Ședința s-a încheiat la ora 19,48.

 
   

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 19 august 2022, 20:28
Telephone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro