Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir
Ședința Camerei Deputaților din 16 martie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/25-03-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 16-03-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 martie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.48 Dumitru Dragomir - pledoarie în favoarea terenurilor sportive accesibile tuturor copiilor; despre siguranța metroului bucureștean din perspectiva atentatului din Madrid;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Dumitru Dragomir:

Stimați colegi,

Doresc să vă aduc astăzi în atenție o problemă aparent secundară, dar care, privită cu responsabilitate, are implicații ample asupra sănătății, educației și dezvoltării sociale armonioase a copiilor noștri. În plus, această problemă ridică un semn de întrebare asupra raportului dintre capitalul privat și binele public.

Probabil că cei mai mulți dintre cei de față își amintesc de terenurile se joacă ale copilăriei, de banalele "maidane" unde se putea bate mingea, se putea practica, cu puțină imaginație, orice fel de sport sau de joc. În urmă cu patruzeci de ani, aceste terenuri publice pentru sport și joacă puteau fi întâlnite la tot pasul. Într-o țară puțin urbanizată, ele erau o apariție firească în orice mahala, dar și în unele zone centrale. Generația noastră, a celor de față, s-a bucurat așadar de binefacerile unor terenuri publice de sport "naturale", neamenajate, datorate, în fond, sărăciei comunităților locale.

În anii '60 și '70, când, în marile orașe, procesul de urbanizare a devenit mai accentuat, edilii comuniști, cu toate limitele și greșelile lor, au proiectat parcuri publice, de multe ori prevăzute cu terenuri pentru fotbal, volei, tenis sau alte sporturi de echipă. Chiar dacă, în anii '80, aceste terenuri au fost neglijate sau au intrat în paragină, ele au oferit generațiilor mai tinere șansa sporturilor și jocurilor colective și - atenție! - gratuite, aflate la îndemâna tuturor, lucru aflat în consonanță cu ideologia regimului comunist. A fost, domnilor, unul din acele lucruri pe care conducătorii primăriilor din perioada ante-revoluționară l-au făcut mai bine decât cei de astăzi.

Nu cred că trebuie să explic nimănui rolul extrem de important pe care sporturile și jocurile colective practicate în copilărie îl au nu numai pentru educația fizică a tinerilor, ci și pentru dezvoltarea lor psihică și socială. Banalele "miuțe din spatele blocului" sunt, oricât ar părea de forțat, veritabile școli ale vieții. Ele dezvoltă capacitatea tinerilor de a de socializa, de a intra în interacțiune. Ele îi învață pe copii spiritul de echipă, importanța colaborării, a depășirii egoismului elementar. Ele deprind pe tineri cu respectarea unor reguli, cu respectarea partenerului de joc. Modul spontan în care un grup de copii inventează jocuri sportive și elaborează reguli nu face decât să premeargă creativitatea oamenilor maturi de mai târziu.

După 1989, terenurile sportive din parcurile publice au fost total uitate de primării. Progresiv, ele au intrat într-un binevenit proces de privatizare. Spun binevenit pentru că, indiscutabil, capitalul privat poate asigura dotarea modernă a unor astfel de terenuri. Totuși, există riscul ca spațiile pentru sportul public și amator să devină un monopol privat. Acest risc nu putea fi conceput în urmă cu 20 de ani. Dar astăzi Bucureștiul și marile orașe sunt în plină expansiune. Locul maidanelor este ocupat de parcări, garaje, chioșcuri și alte construcții. Unde mai pot copiii să facă sport ? În parcuri, îmi veți spune. Ei bine, din păcate, acest lucru este doar parțial adevărat.

Vă voi oferi, pentru a fi corect înțeles, exemplul unui parc din București: parcul Moghiroș, aflat în sectorul 6. În acest parc existau, în 1989, trei terenuri de tenis și patru terenuri pentru sporturi colective. Calitatea lor era, desigur, precară: erau terenuri de ciment, îngrijite prin bunăvoința unor cetățeni. Chiar și așa, aceste spații aveau o mare calitate: erau deschise tuturor. În ultimii ani, în urma procesului de privatizare, terenurile de tenis au fost modernizate, dotate cu suprafață artificială și fileuri. Cele patru terenuri pentru sporturi colective au avut următoarea soartă: unul a fost ocupat ilegal de mașini, devenind parcare improvizată; al doilea a fost distrus; al treilea a devenit rampă pentru role; al patrulea a fost transformat într-un teren de fotbal ultramodern, dotat cu nocturnă.

Costul unei ore de tenis pe terenul privat este de circa 250.000 de lei. Poate un tanăr sărac, așa cum era odată Ilie Năstase, să cheltuiască acești bani? Nu! Un părinte cu salariu mediu nu poate oferi copiilor săi nici măcar două ore de tenis pe lună. Închirierea terenului de fotbal pentru o oră costă circa 500.000 de lei. Pot câtiva adolescenți săraci să adune acești bani? Puțin probabil. Și ce se întâmplă cu cei care vor să practice alte sporturi: handbal, volei, baschet ? Nu vorbim, stimați colegi, de tineri talentați, care doresc să-și dedice timpul sportului de performanță, ci de copii normali, care au dreptul la câteva ore de destindere și sănătate.

Nu vreau să fiu greșit înțeles. Privatizarea terenurilor sportive este un motiv de bucurie. Dar el nu trebuie să fie sinonim cu distrugerea terenurilor publice. Oare copiii săraci nu au dreptul să facă sport? De ce, lângă terenul privat de fotbal din parcul Moghioroș, primăria nu a conservat un teren de nisip sau de zgură pentru copiii săraci? Ar face el concurență terenului privat? În nici un caz. Și oare binele public este determinat de protejarea intereselor private?

Putem, domnilor, să ignorăm problema ridicată de mine, considerând-o minoră. Dar riscăm ca propriii noștri copii să devină niște tineri izolați, bolnăvicioși, predispuși la obezitate. În loc să alerge pe un teren de joacă, ei se vor expune drogurilor, prostituției, problemelor de comunicare, ba chiar și problemelor psihice. În calitate de viitor Primar General al Capitalei, îi anunț pe bucureșteni că voi asigura, în fiecare parc bucureștean, construirea sau întreținerea unor terenuri publice, unde fiecare copil să poată alerga în voie, și unde fiecare dintre dumneavoastră - tătici peremiști, pesediști sau liberali - să vă puteți scoate fiul la un sănătos și necesar schimb de pase... Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Onorată audiență,

Este de datoria mea să cinstesc aici, în Parlamentul României, memoria celor dispăruți în cutremurătorul atentat din Madrid. Pentru Spania - popor de care ne apropie istoria și temperamentul - este un moment dificil. Este, în același timp, un moment greu pentru România, la rândul ei îndoliată.

După durere și reculegere vine însă responsabilitatea pentru un viitor din ce în ce mai greu de înțeles, din ce în ce mai amenințător. Faptul că Europa a devenit un reper major pe harta terorismului cere oamenilor de stat din România o atentă judecată în privința factorilor de risc și a amenințărilor asimetrice.

A devenit evident că transportul public reprezinta principala țintă a terorismului. Fie că este vorba de avioanele de la 11 septembrie sau de autobuzele detonate în Orientul Mijlociu, este cert că mijloacele de transport oferă teroriștilor oportunitatea macabră de a obține un număr maxim de victime într-un spațiu restrâns.

Bucureștiul nu are o rețea de trenuri de proximitate similară celei din Madrid. Are însă metrou. Iar atentatele cecene din Rusia, cât și cele cu gaz letal din metroul japonez, demonstrează faptul că spațiul închis și concentrat al unei stații subterane oferă o țintă critică pentru terorism.

Orice cetățean al Bucureștiului poate vedea cu ochiul liber faptul că metroul bucureștean nu pare să se bucure de o atenție specială din partea autorităților. Este acest lucru adevărat? Aș dori să aduc această chestiune la cunoștința opiniei publice, ridicând, în același timp, un semn de întrebare pe adresa serviciilor speciale din România. Sunt stațiile de metrou din România supravegheate în mod corespunzător? Putem asigura zecilor de mii de bucureșteni care se deplasează zilnic cu metroul siguranța călătoriei lor? Are opinia publică motive de îngrijorare? Sunt necesare măsuri sporite de pază pentrutransportul subteran?

Iată câteva întrebări la care autăritățile publice trebuie să răspundă pentru a ne asigura că România este încă departe de zona fierbinde a războiului meschin purtat cu mașinării infernale împotriva cetățenilor nevinovați. Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 16 august 2022, 19:09
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro