Domnul Anghel Stanciu: Domnule președinte, Stimați colegi, Această ordonanță a fost dată spre a prelungi termenul privind reorganizarea sub diferite modalități a instituțiilor de cercetare, indiferent de cine aparțin, respectiv Academia Agricolă și Silvică, Agenția Națională pentru Știință și Tehnologie, Academia Română. Deoarece nu s-a găsit până ora actuală o modalitate eficientă pentru fiecare din categoriile menționate, Guvernul a solicitat, prin ordonanța de mai sus, mărirea acestui termen, spre a putea ca în această iarnă, respectiv primăvară, să se găsească modalitățile de reorganizare, fie în societăți comerciale, fie efectiv în institute de cercetare-dezvoltare, fie numai în institute de cercetare. Deci are un singur articol care prevede prelungirea acestui termen, spre a nu pune toate aceste instituții în imposibilitatea de a funcționa într-un cadru juridic legal. De aceea, vă rugăm să aprobați această ordonanță și, evident, fostul Minister al Cercetării și Tehnologiei, actuala Agenție Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare, să vină cu un proiect de ordonanță sau de lege privitor la reorganizarea tuturor categoriilor de institute de cercetare. Acest proiect, respectiv această ordonanță a fost avizată de către Comisia juridică, de disciplină și imunități cu aviz favorabil. În consecință, vă rugăm să aveți amabilitatea să aprobați acest unic articol al ordonanței. Vă mulțumesc.
|