Suspendăm prima parte a ședinței și trecem la partea a doua, unde nu este nevoie de cvorum, cea legată de interpelări, întrebări pentru primul ministru și pentru Guvern. La partea a doua a programului de activitate al Camerei Deputaților, ședința din 13 decembrie, pentru început am să vă anunț că în legătură cu întrebările care au fost adresate de către deputați membrilor Guvernului se solicită amânarea răspunsului oral din partea următorilor miniștri. La întrebarea adresată de doamna Daniela Bartoș, referitoare la garantarea unui credit pentru refacerea Spitalului și Bisericii Colțea, solicită amânarea răspunsului domnul ministru Traian Decebal Remeș. La întrebarea domnului deputat George Dragu, acțiunile întreprinse conform propunerilor din notele de control ale Departamentului de Control al Guvernului în Insula Mare a Brăilei solicită amânarea răspunsului domnul ministru al finanțelor Traian Decebal Remeș. La întrebarea adresată de domnul deputat Marian Sârbu, mărirea cuantumului de 50 kw pentru care se aplică tarif social de la 75-80 kw pentru perioada de iarnă, domnul ministru Radu Berceanu solicită amânarea răspunsului. La întrebarea domnului deputat Petru Bejinariu, înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Copilului, solicită amânarea răspunsului domnul ministru Alexandru Athanasiu, ministrul muncii și protecției sociale. Tot la întrebarea domnului Petru Bejinariu adresată tot domnului ministru Athanasiu, modalități de sprijinire de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale a integrării sociale a segmentului populației școlare din învățământul special, se solicită amânarea răspunsului. De asemenea, se solicită amânarea răspunsului la întrebarea domnului deputat Petre Naidin, asocierea în participațiune de la Piscicola SA Călărași, domnul Ovidiu Grecea, șeful Departamentului de Control al Guvernului. La întrebarea domnului deputat George Dragu, modalități în care este alimentată societatea comercială PECO SA Brăila, solicită amânarea răspunsului domnul Ovidiu Grecea, șeful Departamentului de Control al Guvernului. La întrebarea domnului deputat Petre Naidin, situația patrimonială a Clubului Sportiv Olimpia Călărași, solicită amânarea răspunsului domnul ministru Crin Antonescu, ministrul tineretului și sportului.
|