Plen
Ședința Camerei Deputaților din 6 decembrie 1999
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-09-2022
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1999 > 06-12-1999 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 decembrie 1999

4. Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională, a Legii privind Statutul funcționarilor publici.

Domnul Acsinte Gaspar:

................................................

În continuare, am să vă informez în legătură cu posibilitatea de sesizare a Curții Constituționale. În conformitate cu prevederile art.17 alin.2 și 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Legea privind Statutul funcționarilor publici. Termenul de sesizare este de 2 zile.

Poftiți, domnule deputat Gavra.

Domnul Ioan Gavra:

Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte, și mă bucur că ați informat plenul Camerei Deputaților asupra constatării că în termenul prevăzut de art.113 alin.2 din Constituție nu s-a depus până joia trecută o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, legată de angajarea răspunderii pe acest proiect de lege.

Noi însă, conform procedurii parlamentare, și când spun noi, mă refer la Grupul parlamentar al PUNR, am transmis Guvernului, prin Camera Deputaților, două amendamente, conform procedurilor prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaților la art.102-106, adică atunci când tratăm un act normativ în procedură de urgență. Anagajarea răspunderii Guvernului este o procedură specială, una chiar de maximă urgență, care nu are soluții sub aspect regulamentar în Regulamentul ședințelor comune și, ca atare, conform ultimului articol din acel regulament, tot ceea ce acolo nu este reglementat se reglementează prin regulamentele celor două Camere. Iar procedura specială la Camera Deputaților este cea de urgență.

Prin urmare și angajarea răspunderii urmează această procedură înscrisă la art.102-106. În termen de 48 de ore, sigur, nu comisiei Camerei Deputaților sau comisiilor celor două Camere li se transmit amendamentele, ci direct Guvernului. Eu am crezut că, totuși, deși n-a existat o practică de acest gen până acum, Secretariatul General al Camerei Deputaților cunoaște procedura legislativă. Din păcate, s-a demonstrat că n-o cunoaște. Orice act care se depune la adresa Guvernului trebuie să fie înregistrat la Camera Deputaților. Prin urmare, l-am înregistrat la Camera Deputaților, și el nu avea destinația de a fi cenzurat de către Biroul permanent. Biroul permanent am înțeles că astăzi a luat în discuție acele amendamente, când deja trecuseră cele 48 de ore, săptămâna trecută. Ele trebuiau transmise imediat Guvernului, dacă cineva știa care este procedura care trebuie aplicată la angajarea răspunderii.

Din fericire, până acum n-au avut ocazia, pentru că au fost două angajări ale răspunderi Guvernului, s-au depus două moțiuni de cenzură și lumea a considerat că cu asta s-a încheiat. Nu s-a încheiat nimic!

Ca atare, amendamentele trebuiau transmise Guvernului, nu e nici o problemă că nu le-ați transmis, nu s-a știut, măcar de acum înainte să se știe și, sigur, este bine că ați anunțat astăzi că această lege este doar adoptată, și nu promulgată. Începând de astăzi, conform Legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, la procedura de urgență sunt prevăzute două zile pentru ca deputații și senatorii să depună contestații la Curtea Constituțională.

Vă informez că o să depun contestație la Curtea Constituțională. Deci nu s-a încheiat procedura până la promulgare. Mai e încă timp destul și depășim și Helsinki și să vedeți că nici o relevanță nu are acest act normativ pentru Helsinki. Așa cum domnul Ciumara spunea odată că economia e singura care decide în România. Din păcate, decid alții, domnule Ciumara.

Vă mulțumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule deputat Gavra, Guvernul și-a angajat răspunderea în data de 29 noiembrie. Trebuia ca în termen de 3 zile să se depună o moțiune de cenzură. Aceasta însemna până pe data de 2 decembrie. Moțiunea de cenzură nu a fost depusă.

Dumneavoastră spuneți că ați făcut niște amendamente. Vă rog să-mi spuneți când le-ați înregistrat, dacă aveți înregistrare oficială la Camera Deputaților și, atunci, vedem dacă a fost o neglijență pentru că, într-adevăr, ele trebuiau transmise Guvernului, care în perioada aceasta de trei zile putea să și le însușească, însă noi, astăzi, când am primit la Biroul permanent, deja Biroul permanent nu mai avea cum să procedeze, că eram ieșiți din termen.

Domnul Ioan Gavra:

Deci, neglijența, domnule vicepreședinte, nu aparține Biroului permanent de data aceasta. Nu este în culpă Biroul, ci este secretarul general și serviciile care se ocupă de transmiterea oricărei sesizări de către Camera Deputaților Guvernului României. Deci, pe luni, pe lunea care a trecut în urmă cu o săptămână, s-a angajat răspundere Guvernului, după- amiază. A doua zi, dimineața, în intervalul de 48 de ore, intervalul expira miercuri, însă miercuri am participat la Alba-Iulia, marți, am depus amendamentele, este înregistrarea la Camera Deputaților. Știți unde se fac înregistrările, la secretarul general. Deci, neglijența aparține Secretariatului General al Camerei Deputaților și, probabil, ar trebui ca să mai facă niște cursuri de alfabetizare cu Regulamentul, prevederile lui, cu Constituția, prevederile ei, și așa mai departe. Neglijența aparține oricum Camerei Deputaților.

Conform Regulamentului, noi nu ne permitem să transmitem nici-o solicitare Guvernului fără a informa Camera Deputaților și președintele său. Domnia sa, secretarul general, era obligat să-l informeze pe președintele Camerei și să transmită urgent Guvernului și nu Biroului Permanent acele amendamente. Ei! Lucrurile au trecut, le lăsăm așa, procedura continuă prin contestarea la Curtea Constituțională. Amendamentele le-am depus în intervalul celor 48 de ore, efectiv, a doua zi după luni, adică marți. Este înregistrarea oficială făcută la Camera Deputaților, la registratură, inclusiv la Secretarul general al Camerei Deputaților.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule deputat, noi, la nivelul Biroului permanent, vom verifica dacă, într-adevăr, au fost depuse și din ce cauză nu au fost transmise Guvernului care avea posibilitatea ca în cele trei zile să se pronunțe asupra lor. Cât privește de acum procedura, sunt cele două zile în care deputații, senatorii, Curtea Supremă de Justiție pot să sesizeze Curtea Constituțională, după cum și Președintele României, în momentul în care va primi legea spre promulgare, are trei posibilități: să promulge legea în forma în care i s-a transmis, să ceară Parlamentului reexaminarea, și atunci reexaminarea se va face în ședință comună, sau să sesizeze Curtea Constituțională. Deci, în acest moment, cam în această situație ne găsim.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 29 septembrie 2022, 20:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro