Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 25-10-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 1999

6. Dezbateri asupra proiectului de Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului.

Domnul Acsinte Gaspar:

................................................

Stimați colegi,

Continuăm dezbaterile la proiectul de Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român.

Vreau să vă reamintesc că în ședințele anterioare au avut loc dezbaterile generale asupra acestui proiect de lege, au luat cuvântul trei deputați din partea grupurilor parlamentare. Dacă mai sunt și alte intervenții din partea grupurilor care nu și-au desemnat la vremea respectivă reprezentanții pentru a participa la dezbateri generale? Dacă nu mai sunt alte intervenții, atunci rog biroul Comisiei juridice, de disciplină și imunități să-și ocupe locul în loja din dreapta. De asemenea, din partea Guvernului, vă rog să vă ocupați locul în loja din stânga, că vom proceda la luarea în discuție a proiectului de lege. Vă rog, biroul Comisiei juridice. Vă rog stimați colegi să vă ocupați locurile în sală. Rog autorii de amendamente să fie pregătiți pentru eventualele intervenții.

Stimați colegi,

La titlul legii există un amendament care a fost respins.

Dacă amendamentul este susținut de autori? Poftiți, domnule deputat Naidin.

Domnul Petre Naidin:

Grupul parlamentar al P.D.S.R. a inițiat un amendament, respins în comisie, plecând de la faptul că expunerea de motive pe care ne-a înaintat-o inițiatorul se referă la instituția șefului statului, așa cum este relevată, așa cum este legiferată în Constituția din 1991.

Referirile la celelalte Constituții - și încerc să le enumăr: din 1923, când se vorbește de rege, care gira această instituție specială a statului; în 1938 regele este "recunoscut ca fiind capul statului, având anumite prerogative deosebite"; în 1940 – 1944 prerogativele regale ...(Rumoare)

Domnul Acsinte Gaspar:

Stimați colegi,

Vă rog să păstrați liniștea și ascultați pe colegul nostru în intervenția sa.

Domnul Petre Naidin:

În 1940 – 1944, în condițiile speciale istorice pe care le cunoaștem, prerogativele regale sunt substanțial restrânse, se refac prin Decretul nr.1626 din 1944, care repune în vigoare Constituția din 1923 și îl recunoaște pe rege ca șef al statului și separând puterile, decret care a fost ulterior, în 1946, suplimentat în prerogative prin Decretul nr.2218.

Prin Legea nr. 363 din 1947, atunci când este legiferată unicitatea puterii, atribuțiile de șef al statului sunt încredințate...

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule deputat, vă rog o clipă!

Stimați colegi, vă rog ocupați-vă locurile în sala de ședință! Văd că v-ați constituit în grupuri, grupulețe, deranjați lucrările, luați loc și-l respectați pe cel care intervine la tribuna Parlamentului. Vă rog foarte mult!

Continuați, domnule deputat.

Domnul Petre Naidin:

Revin, spunând că prin Legea nr. 363/1947, 30 decembrie, atribuțiile de șef al statului sunt încredințate prezidiului republicii, recunoscut, legiferat ca șef de stat colegial.

În 1948, Constituția din 13 aprilie, instituția de șef al statului se încredințează prezidiului Marii Adunări Naționale, organ central, caracterizat ca organ suprem al puterii de stat. În 1952, o altă Constituție încredințează această instituție la care ne referim, Consiliului de stat, ceea ce se întâmplă și în 1965, când este statuată altă constituție. Și, în sfârșit, în 1974 instituția de care discutăm revine președintelui României.

Am această nedumerire. Dacă în expunerea de motive inițiatorul face referire la atribuțiile președintelui României, conform Constituției din 1991, de ce simte nevoia și puteam să spun de ce nu a emis ordonanțele de urgență, de ce simte nevoia ca, prin titlu și respectiv prin articolele care vor urma, să acorde drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în condițiile pe care eu le-am spus, că este greu să cuantificăm acum și bănuiesc că specialiștii în drept constituțional încă deliberează, deci este greu în seara aceasta noi să delimităm atribuțiile pe care le-a avut în istorie această instituție specială, de șef al statului român. Această clarificare o aștept din partea inițiatorului.

Vă mulțumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Stimați colegi,

Ați ascultat intervenția colegului nostru, domnul deputat Naidin, în legătură cu amendamentul asupra titlului.

Dacă mai sunt și alte intervenții?

Doamna deputat Viorica Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Aș vrea, domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor colegi, în legătură cu titlul, să prezint un punct de vedere care este, desigur, rezultat în urma unei documentări.

Noțiunea de șef de stat este o reminiscență istorică, care și-a păstrat, însă, o anumită actualitate până astăzi.

În trecut, această noțiune oglindea faptul că, în monarhiile absolute, toate puterile statului erau concentrate în mâinile unei singure persoane, care era în același timp unicul legiuitor, supremul administrator și judecător al țării, precum și comandantul armatei.

Odată cu transformarea monarhiilor absolute în monarhii constituționale sau în republici, noțiunea de șef al statului s-a menținut în limbajul politic, în primul rând în virtutea unei inerții determinate de o tradiție puternic înscăunată.

Constituția României din 1991 nu utilizează în textele ei noțiunea de șef de stat. Noțiunea este, însă, frecvent întâlnită, atât în limbajul politic internațional, cât și în cel intern.

Așadar, din acest exemplu pe care eu l-am citit dintr-un studiu, aș vrea să reflectați, domnilor colegi, să reflectăm împreună și să găsim soluția cea mai adecvată.

Vă mulțumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Dacă în legătură cu titlul legii mai sunt comentarii. Domnul deputat Gavril Dejeu.

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Gavril Dejeu:

Chestiunea poate fi tratată, sigur, la modul principial și cvasiabstract. Ea poate fi tratată și la modul concret, dacă vreți.

În subtext se poate descifra ideea, tendința, de a recunoaște aceste drepturi doar potrivit Constituției din 1991, pentru a-l lăsa la o parte pe regele Mihai.

Guvernul a avut și are o gândire, după părerea noastră, nu numai logică, și juridică, și istorică, și națională, cum doriți s-o taxați.

Împrejurarea că, în decursul timpului - și domnul coleg Naidin a explicat destul de amănunțit – formele pe care le-a luat noțiunea aceasta de conducător sau reprezentant sau șef al statului român au fost diverse, trebuie să ne ducă la întrebarea dacă prezentarea sub diverse forme justifică reținerea ca aplicabilă la titlul și respectiv la conținutul legii numai a anumitor fragmente istorice din istoria poporului român.

Adică, de ce trebuie, de pildă, să restrângem sfera de aplicabilitate numai la Constituția din 1991? Dar România a avut șefi de stat, sub chiar definiția care ne-a fost dată aici, numai din 1991 încoace? Având acum în aplicabilitate Constituția României din 1991, există rațiunea pentru care să facem restrângerea aplicării principiului și a ideii numai la Constituția din 1991? Ce fel de argumente se pot aduce?

Ce fel de raționamente se pot pune în cauză, pentru a spune că șeful statului român, după 1991, trebuie să beneficieze de aceste drepturi, iar vreunii dintre șefii statului român care mai sunt în viață și care erau șefi ai statului român după alte reguli și după alte dispoziții, tot constituționale, trebuie dați la o parte. Unde este rațiunea pentru care să se poată face această delimitare?

Ni se spune, la un moment dat: numai pentru că Constituția din 1991 folosește noțiunea de "Președinte al României". E adevărat, aceasta este denumirea șefului statului după Constituția din 1991, dar după reglementările constituționale mai de dinainte, șeful statului se numea rege! Și ce deosebire trebuie să existe între unul și celălalt? Să ni se spună de la acest microfon!

Prin urmare, dacă este vorba să adoptăm o lege prin care să recunoaștem anumite drepturi unor anumite persoane care au deținut aceeași funcție în stat, au avut același rol și aceeași aură de reprezentativitate pentru poporul român, nu se poate face nici un fel de discriminare.

Și, aici, eu voi face o accentuare: cu atât mai vârtos nu se poate face discriminare, cu cât îndepărtarea, în 1947, din funcția de șef al statului a regelui nu a fost opera și voința poporului român, ci a fost opera și voința unor forțe străine.

Iată pentru care motive, socotim că titulatura și, respectiv, titlul acestei legi trebuie să fie acel care este prevăzut de raport, acel care a fost prevăzut și de către Guvern și, anume, acela de "șef al statului român" și nu de "Președinte al României". (Aplauze ale deputaților din Grupul parlamentar al PNȚCD.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Rădulescu-Zoner.

Domnul Șerban Constantin Rădulescu-Zoner:

Eu voiam să mă feresc, ca să spun așa, să pun punctele pe i, le-a pus domnul Dejeu, și-i mulțumesc. Și cred că foarte mulți dintre noi sunt de acord cu cele spuse.

Adaug câteva lucruri, în afara celor spuse de dânsul. Acel "șef al statului" de care unii, când aud, parcă..., mă abțin să mai dau calificative, că, iară, voi fi acuzat că, poate, insult. Eu n-am intenția și niciodată nu am avut intenția să insult. Dar, gândiți-vă că a avut un rol istoric, gândiți-vă că este singurul participant, singurul șef de stat care mai este în viață din al doilea război mondial!

O să veniți și o să-mi spuneți: în alte țări, nici măcar nu au ce căuta, sunt exilați, n-au voie! Da, e adevărat, dar când? Când, printr-un referendum, prin consultarea populației s-a ajuns la concluzia că trebuie schimbată forma de stat. De exemplu, ca să vin tot cu un exemplu postbelic, regele Umberto, într-adevăr, a fost detronat, deci, s-a schimbat forma de stat, dar prin referendum, prin consultarea populației. În alte situații, urmașii șefilor de stat – nici măcar nu erau șefi de stat – au rămas în țară. Unde a trăit don Carlos, actualul rege al Spaniei, în Patagonia? Și taică-su stătea tot în Spania, și cine e filatelist poate mai știe că era și președintele Comitetului Internațional de Filatelie. Și mai sunt și alte cazuri! Unde stă pretendentul, de care nimeni nu mai ține seama, pentru că, într-adevăr, Franța este o țară prin excelență republicană, au tăiat și capul unui rege, dar unde stă: la Berlin, la Moscova? Contele de Paris stă la Paris!

Iată, domnilor, că sunt situații și situații. Și așa cum a subliniat domnul deputat Dejeu, șeful statului de atunci, care a avut un rol important în istorie, nu mai vorbesc de tragedia întregii lui copilării, e ținut afară și, de când e cetățean român, mai vine pe aici prin pomană publică, să mai stea într-o cameră de hotel! Oare, pentru rolul lui, din punct de vedere istoric, nu merită să aibă drepturi similare? Poate, le mai limităm, în cadrul acestei legi, pentru toți foștii șefi de stat, dar nu merită?

Voci din Opoziție:

Nu merită!

Domnul Șerban Constantin Rădulescu-Zoner:

Și merită doar cei care au fost șefi de stat după 1990?

Eu cred că nu! Eu cred că ar trebui ca indiferent de opiniile noastre politice... Monarhiști, să fim drepți, sunt foarte puțini, și numărul lor scade, aparțin altei generații și la orice sondaje de opinie vedeți care e situația, nu reprezintă nici un periocol. În schimb, ar fi o cinste pentru poporul român să i se recunoască meritele regelui Mihai! Merite cu care va rămâne oricum în istorie, indiferent de cum veți vota titlul acestei legi! Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze ale deputaților din Grupul parlamentar al PNȚCD.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnul deputat Hasotti. Vă rog!

Domnul Puiu Hasotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Doresc să vă rețin atenția doar câteva minute. Orice s-ar spune, România se îndreaptă spre normalitate și în spiritul acestui mers către normalitate fac apel la înțelegerea dumneavoastră, și nu la o înțelegere care să fie gratuită și doar de condescendență, ci vreau să înțelegeți cum stau lucrurile în adevăratul lor înțeles și în adevărata lor derulare a istoriei.

Noi, dacă ne-am referi la faptul că "șefi ai statului român" au fost doar președinți, ar fi să ne recuzăm propria istorie! Pentru că în cazul în care nu apreciem că astăzi mai trăiește un fost șef al statului român, ar însemna să nu recunoaștem calitatea de șef al statului român nici pentru Alexandru Ioan Cuza, nici pentru Carol I, nici pentru Ferdinand ș.a.m.d. Aceștia nu au fost "șefi ai statului român"? Au fost, și din expunerea de motive, pe care nu doresc acum să o citesc, reiese cu pregnanță acest lucru.

În acest sens, apelez la înțelegerea dumneavoastră, la a înțelege, pur și simplu, istoria. Pentru că, vă repet, ar fi să punem între ghilimele o perioadă a istoriei și nu orice fel de personalități, este vorba de regii pe care i-a avut România! Și nu cred că asupra lui Carol I, asupra lui Ferdinand, asupra lui Alexandru Ioan Cuza ați avea ceva obiecțiuni, că au fost șefi ai statului.

În același context juridic și constituțional, și Mihai I de România a fost Regele României și, prin urmare, și lui i se cuvine această calitate de fost șef al statului român. Vă mulțumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Marțian Dan.

Domnul Marțian Dan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Dacă am decelat eu bine sensul discuțiilor purtate aici, în cadrul lor s-au conturat două aspecte: un aspect care privește terminologia sau, l-am putea numi, un aspect de natură semantică, și toate lucrurile gravitează în jurul acestei sintagme: "șef al statului"; și un al doilea aspect, o a doua dimensiune a dezbaterilor se referă la fondul problemei și la argumentația care trebuie luată în seamă cu toată atenția și răspunderea, în legătură cu titlul care se propune pentru acest proiect de lege.

Trec la aspectul semantic, aspectul de terminologie. Pentru mine, când am citit prima dată acest proiect de lege, s-a ridicat o problemă: de ce Guvernul României, care evident că trebuie să elaboreze legi în conformitate cu Constituția, vine și ne propune un titlu în care se vorbește despre "drepturi acordate persoanelor ce au îndeplinit calitatea de șef al statului român"? De ce mi s-a pus această problemă? Pentru simplul motiv, cred eu, s-ar putea să greșesc, că atunci când Guvernul elaborează un proiect de lege, care trebuie să aibă o normativitate foarte exactă, precisă și consonantă cu dispozițiile Constituției, face abstracție de faptul că această Constituție, adoptată în urma referendumului național din 8 decembrie 1991, nu vorbește nicăieri despre "șeful statului", ci vorbește despre "Președintele României". Cu alte cuvinte, Guvernul pune între paranteze Constituția și o seamă de dispoziții referitoare la Președintele României și preferă un limbaj care se găsește în manuale, care se regăsește în media, care se regăsește, uneori, în vorbirea curentă. Mie mi se pare că, din acest punct de vedere, Guvernul României a comis o anumită licență și este menirea Parlamentului să delibereze asupra faptului dacă să valideze sau să nu valideze această licență.

În legătură cu acest titlu, lucrurile au reieșit mult mai bine în evidență astăzi. Guvernul, nu în mod întâmplător a pus între paranteze Constituția și dispozițiile ei cu privire la Președintele României, ci a făcut acest lucru recurgând la o formulare care să acopere un arc de timp mai lung în legătură cu acordarea unor drepturi pentru persoanele care s-au aflat într-o perioadă sau alta în fruntea statului român.

Din acest punct de vedere, deci, eu cred că noi ar trebui să ne pronunțăm pentru amendarea titlului acestui proiect de lege, în sensul în care au propus unii dintre vorbitori.

Și, cu aceasta, trec la a doua dimensiune a discuției, și anume, problemele în fond. Sigur, Mihai de Hohenzollern...

Domnul Mircea Ciumara (din sală):

Nu există cineva cu acest nume!

Domnul Marțian Dan:

Bun, faceți dumneavoastră corecturile necesare!

Domnul Acsinte Gaspar:

Stimați colegi,

Vă rog să nu întrerupeți vorbitorul! Dacă aveți ceva de comentat, o să vă dau cuvântul!

Domnul Mircea Ciumara (din sală):

Dar nu există nci o persoană cu acest nume!

Domnul Marțian Dan:

Bun, faceți dumneavoastră intervențiile și numiți-l cum vreți!

Domnul Gavril Dejeu (din sală):

Îl numim "Rege"!

Domnul Marțian Dan:

Deci, în legătură cu această propunere, sigur că se poate discuta. Dacă dumneavoastră, însă, vreți să discutăm acest lucru, sigur că vom ajunge să discutăm lucrurile și în coordonatele recunoașterii unor drepturi, cel puțin pentru o persoană care a avut o situație similară în perioada regimului totalitar.

Voci din Opoziție:

Care este aceea?

Domnul Marțian Dan:

Informați-vă!

Voci din Opoziție:

Informați-ne dumneavoastră!

Domnul Marțian Dan:

În consecință, știm foarte bine că în perioada regimului totalitar lucrurile au evoluat, de la un fel de președinție colectivă, exercitată un anumit interval de timp de către Prezidiul Marii Adunări Naționale, Prezidiul Republicii, apoi, de cei care au fost președinți ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, și lucrurile au evoluat într-o direcție degenerativă, care poate că ar îmbina în ea ceea ce, bunăoară, unii dintre analiști numesc, atunci când vorbesc despre acest lucru, "monarhii republicane". Dar, din păcate, monarhiile republicane nu s-au oprit la acele stări de lucruri și realități pe care studioșii problemei le-au conceptualizat sub această denumire, ci au degenerat într-un regim dinastic, într-un regim totalitar, în care pilonii erau dictatorul și soția lui. Și dacă noi vrem să extindem, așa cum se propune de către unii dintre vorbitori, acest lucru, cred că implicațiile sunt foarte serioase.

De ce cred eu că ar trebui să ne referim la cei care au îndeplinit funcția de Președinte al României în baza dispozițiilor Constituției din 8 decembrie 1991?

1. Pentru că, cred că sunteți cu toții de acord, că, așa cum întemeiem o nouă realitate în cele mai diverse sfere și fațete ale societății românești, probabil că a venit timpul să întemeiem o nouă realitate și în ceea ce privește modul de raportare a societății față de cei care îndeplinesc funcția de președinte al republicii. Există, deci, o necesitate și aici de a porni pe un drum nou, este nevoie să facem și aici o deschidere, este și aici nevoie să angajăm o gândire creatoare, o gândire sănătoasă, pe care să o putem susține fără nici un fel de reticențe în fața corpului electoral al țării.

2. Numai în baza Constituției din 1991 s-a statuat foarte clar care este statutul președintelui republicii, care sunt atribuțiile și competențele lui, care sunt relațiile dintre cel care deține cea mai înaltă magistratură în stat și celelalte structuri ale vieții instituțional-politice românești. Și eu nu vreau, din acest punct de vedere, să lungesc discuția.

Domnul Gheorghe Dan Nicolae Ceaușescu (din sală):

Ați lungit-o, deja!

Domnul Marțian Dan:

Fiecare după posibilități! Dumneavoastră probabil sunteți mult mai abil, o să vă respect când veți veni aici și veți face dovada a ceea ce știți și puteți.

3. Constituția arată că, în ceea ce privește accesul la funcția de șef al statului, intervine poporul, intervine corpul electoral, nu se ajunge în această funcție în virtutea unui drept ereditar sau în virtutea unei lovituri de stat sau în virtutea vreunui monopol politic pe care îl are un partid. Intervine corpul electoral, intervine voința suveran exprimată a alegătorilor, în cadrul unui proces electoral corect și desfășurat după toate normele și exigențele unei competiții de tip democratic.

De aceea, cred eu că cei care au primit investitura în urma unei asemenea competiții și a unui asemenea mod de a ajunge în cea mai înaltă magistratură în stat ar merita să beneficieze de o anumită recunoaștere din partea societății și în momentul în care și-au încheiat mandatul.

Fac aici, însă, o precizare. Mie mi se pare că în forma venită de la Guvern și în forma care se propune să o capete acest proiect de lege, în urma raportului inițial și a raportului suplimentar al comisiei care a analizat în fond, unele dintre aceste drepturi sunt exagerate și trebuie, după părerea mea, să fim mult mai măsurați în legătură cu ele. Dar aceasta este o paranteză.

4. Este pentru prima dată când, alături de ceea ce spuneam în legătură cu modul de acces la această înaltă magistratură și care inovează în viața politică și instituțională românească - și noi nu putem să nu ținem cont de acest lucru -, mai trebuie să spun că Constituția și dispozițiile ei inovează și în ceea ce privește posibilitatea retragerii încrederii, destituirii.

Toate aceste lucruri creează un nou raport între cel care îndeplinește această funcție și corpul electoral al țării. Pentru oamenii care au aceste răspunderi, pentru oamenii care ajung în magistratura supremă în termenii în care am vorbit, pentru oamenii care sunt supuși controlului din partea corpului electoral, respectându-le munca și eforturile, este îndreptățire să acordăm anumite drepturi. Dar numai în virtutea dispozițiilor Constituției din 8 decembrie 1991. Vă mulțumesc. (Aplauze ale deputaților din Opoziție.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Vă rog, fiecare, ocupați-vă locurile în sala de ședință!

Stimați colegi,

S-au mai înscris la cuvânt la domnul secretar de ședință următorii colegi: domnul deputat Petre Țurlea, domnul deputat Sergiu Cunescu, domnul deputat Mihai Dorin, domnul deputat Gheorghe Ceaușescu...

Domnul Ioan Gavra (din sală):

Fără Ceaușescu, domnule! Că e mort! Iar începem cu "epoca Ceaușescu"?

Domnul Acsinte Gaspar:

...domnul deputat Mircea Ciumara, domnul deputat Alexandru Albu și domnul deputat Bălăeț.

Vreau numai să vă reamintesc, stimați colegi, că programul pentru activitatea de dezbatere a proiectelor este până la ora 18,00, după care vom intra în partea a doua a programului, cea referitoare la dezbaterea interpelărilor și întrebărilor.

Deci, are cuvântul domnul deputat Petre Țurlea.

Vă rog să fiți mai conciși, pentru ca să aibă posibilitatea toți colegii să vorbească!

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

O să vă vorbesc numai vreo 2 minute. Sunt două lucruri la care vreau să mă refer. Primul lucru este încercarea pe care o fac astăzi – și pe care am făcut-o cam întotdeauna, dacă domniile voastre ați putut să vedeți – ca în cartea de istorie care rămâne în urma activității noastre și care este stenograma Parlamentului României să nu apară erori istorice.

Domnul Zoner, ilustrul nostru coleg, ne-a spus adineaori un lucru fundamental greșit, este vorba de ideea domniei sale că regimul politic republican din acest moment din România nu ar avea o întemeiere democratică. Este o eroare! Nu a avut o întemeiere democratică regimul politic republican de după 1947, întrucât a fost consecința unei lovituri de stat și este indiscutabil acest lucru. Actualul regim republican din România este consecința consultării democratice a maselor populare din România în cadrul referendumului pentru Constituție din 8 decembrie 1991. Prin voința marii majorități a populației românești, s-a adoptat această Constituție, republicană! De aceea, regimul politic din România este cel republican și are o întemeiere democratică, în acest moment.

Nu este prima eroare pe care domnul Zoner vrea să o facă de la această tribună. Deși se zice... sau domnia sa spune că este istoric.

Al doilea element pentru care am vrut să vin la această tribună are tot o rezonanță istorică. A existat, în istoria mai recentă, deci modernă și contemporană a României, practica unor indemnizații date conducătorilor statului. Până în al doilea război mondial și până în 1947, regelui. Dar nu numai regelui, și familiei regale. Iată, ultima lege care a reglementat această practică, cea din iulie 1931, fixa pe totalul familiei regale suma de aproximativ 70 de milioane de lei, în acel moment. Calculând rata inflației, evident, cu aproximația care se impune, am ajuns în 1994 la concluzia că, față de salariul Președintelui României din acel moment – 1994, banii pe care îi primea familia regală în 1931 de la statul român erau de 500 de ori mai mulți pe an! Deci, statul plătea de 500 de ori mai mult pentru familia regală, decât pentru Președintele României din 1994!

De-a lungul istoriei, Hohenzollernii, după cum știți domniile voastre, cu unele părți evident pozitive în activitatea unora dintre ei, nici un istoric serios nu poate să nege și părțile pozitive din activitatea unora din regii României, dar Hohenzollernii aceștia au beneficiat din plin de pe urma statului român. După un calcul, tot așa, foarte sumar, în perioada până la 1947, familia regală din România, numai în bani, dar și în valori materiale, a primit de la statul român aproximativ echivalentul a 10 miliarde de dolari. (Rumoare, vociferări, proteste ale deputaților din Grupul parlamentar al PNȚCD.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă rog, nu dialogați cu sala!

Vă rog, stimați colegi!

Domnul Petre Țurlea:

Ca urmare, consider, doamnelor și domnilor, că este de ajuns! Statul român a ținut așa cum trebuie familia regală, pentru că era în fruntea statului nostru în acel moment. Chiar și pe acei regi care erau nevrednici, cum a fost Carol al II-lea, chiar și atunci când unii dintre regi au furat din visteria statului, opinia publică s-a făcut că nu-i vede...

Consider, deci, domnule președinte, doamnelor și domnilor colegi, că singura formulă normală este aceea de "foști președinți". Dar eu cred că acești foști președinți ai țării – care sunt acum, care vor mai fi de aici încolo – vor avea tăria de caracter să refuze avantajele materiale ale acestei legi. Cu modestia pe care i-o știu, domnul Ion Iliescu sunt convins că o să refuze. Să vedem ce o să facă domnul Emil Constantinescu...

Și mai este, în ultimă instanță, spunând-o într-o jumătate de minut, o problemă de moralitate.

Când au avut loc alegerile parlamentare în 1996, dar la și cele din 1992, electoratul a știut că alege un președinte al statului român pe care îl va plăti timp de 4 ani; electoratul nu a știut că va trebui să-l plătească până când va muri, chiar dacă trăiește 100 de ani de aici încolo. Este o chestiune de moralitate. Nu poți să legiferezi, nu poți să impui acestui electorat să plătească în continuare un lucru pentru care el nu a fost avertizat.

De aceea, în mod normal, dacă vreți neapărat să faceți această lege, s-o faceți începând cu următorul președinte al țării, și nu cu cei care au fost de la Burebista până astăzi. (Vociferări în partea dreaptă a sălii.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă rugăm, nu deranjați vorbitorul.

Domnule deputat, vă rog să vă încheiați intervenția.

Domnul Petre Țurlea:

Am încheiat, domnule președinte.

Îmi pare bine că am reușit să-l fac chiar și pe domnul Ciumara să zâmbească; pe dânsul, care este un istoric așa de priceput și așa de mare.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Zoner.

Un minut pentru dreptul la replică, ca să dăm cuvântul și celorlalți colegi.

Domnul Constantin Șerban Rădulescu-Zoner:

Aș fi un "așa-zis istoric" când n-aș avea premiile pe care le-am obținut din partea Academiei Române. Deci, în primul rând, domnul Țurlea să nu mă mai insulte.

În al doilea rând, vreau să aducă dumnealui documente privind afirmațiile pe care le-a făcut. Eu voi aduce; sunt publicate – este vorba de cartea lui Constantiniu și Chiper despre sovietizarea României în care se scrie că în ziua de 7 martie, a venit o delegație sovietică cu planul de comunizare a României și l-a predat Anei Pauker și lui Doncea, între altele fiind: distrugerea partidelor politice, prin arestări și procese, și abolirea monarhiei.

Prin urmare, actul de la 30 decembire 1947 nici măcar nu a fost opera comuniștilor români; comuniștii români - sau din România- în momentul acela nu erau decât niște unelte servile Moscovei și lui Stalin.

Citiți, vă rog, cartea lui Florin Constantiniu, care nu îmbrățișează opiniile mele politice, dar este un istoric autentic, iar acest document este publicat în cartea de care v-am spus eu. Și, ca atare, a fost lovitură de stat la intervenția Moscovei, și nu a fost un act legal și constituțional.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Iar, în ceea ce privește fostul președinte, într-adevăr, a fost domnul Hrebenciuc, care a luat 120 de case de la Protocol…

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă rog foarte mult, domnule deputat, vă întrerup microfonul.

Domnule deputat Sergiu Cunescu, aveți cuvântul.

Domnul Sergiu Cunescu:

Doamnelor și domnilor,

Nu mă voi referi la problemele care au fost ridicate de câțiva antevorbitori, care au căutat să deplaseze problema pe care o discutăm spre chestiuni de altă natur㠖 valoarea șefilor de stat, avantajele care li se oferă și așa mai departe. Nu aceasta este problema!

Problema este să stabilim clar care au fost șefii de stat ai României. Lucrurile sunt foarte clare - că s-au succedat conform istoriei. Dar, atenție! Șeful de stat în orice țară - și puteți să căutați și în alte Constituții - este persoana care simbolizează continuitatea statului, indiferent dacă este rege, ca în țări dezvoltate și civilizate de unde invităm regi să ne viziteze, fie că este o republică. Multe țări au fost monarhii, multe țări sunt astăzi republici.

Eu vă spun acest argument care este fundamental, și îl spun cu convingerile mele republicane, și anume: dacă contestăm anumiți șefi de stat din istoria României contestăm continuitatea statului. Iar acum se pune următoarea problemă: dar perioada când n-am avut nici rege, n-am avut nici președinte, oricare a fost acela? A fost perioada când era conducere colectivă și când România, de fapt, putem considera că a fost ocupată de o altă țară. Aici este nodul problemei, și eu vă spun: indiferent că sunt republican, eu susțin că trebuie neapărat să recunoaștem tuturor șefilor de stat reali ai României, din toată istoria, drepturile egale, indiferent de rolul lor în istorie.

(Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi,

Timpul afectat pentru dezbaterea proiectelor de lege s-a epuizat, urmând ca la ședința următoare să ia cuvântul domnii deputați: Mihai Dorin, Gheorghe Ceaușescu, Mircea Ciumara, Alexandru Albu, Tamas Sandor și Dumitru Bălăeț.

Deci, în ședința următoare se vor continua dezbaterile.

După pauză

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 12 august 2022, 0:35
Telephone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro