Domnul Vasile Lupu: Doamnelor și domnilor deputați, Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților, anunțându-vă că, din totalul de 343 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 215, participă la alte acțiuni parlamentare un număr de 47, sunt absenți 128. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulament este întrunit. Doamnelor și domnilor deputați, Țin să vă informez asupra adresei înaintate de domnul deputat Papuc Aurel Constantin, prin care comunică onoratei Camere următoarele. Voi da citire acestei comunicări. Domnule președinte, Subsemnatul Papuc Aurel Constantin, deputat în Circumscripția nr.10, județul Buzău, vă aduc la cunoștință că, din motive personale, demisionez din cadrul Grupului parlamentar USD-PD, rămânând în continuare deputat independent. Stimați colegi, De asemenea, țin să vă informez că Biroul permanent a aprobat cererea ca proiectul de Lege privind regimul general al autonomiei locale, organizarea și funcționarea administrației publice locale să fie trimis în fond și Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Doamna Paula Ivănescu, vicepreședinte a Camerei Deputaților dorește să facă o declarație în numele Grupului parlamentar PD. Vă rog doamnă.
|