Petre Țurlea
Petre Țurlea
Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 25-05-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.4 Petre Țurlea - evocarea personalității mareșalului Ion Antonescu;

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Domnul Petre Țurlea.

Se pregătește domnul Napoleon Antonescu.

Domnul Petre Țurlea:

Distinse domnule președinte,

Vă rog, ca și altă dată, să acceptați să prezint materialul în totalitate doamnei stenogafe, întrucât este prea mare, și aici să prezint numai câteva idei din acest material.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Este soluția cea mai bună. Vă mulțumesc.

Domnul Petre Țurlea:

Doamnelor și domnilor colegi,

Vă rog să-mi dați voie să evoc în fața domniilor voastre, ca în fiecare an de altfel, la sfârșitul lunii mai, cea mai mare personalitate politică și militară românească din secolul al XX-lea – Mareșalul Ion Antonescu, de la asasinarea căruia se împlinesc, pe 1 iunie, 53 de ani.

Ion Antonescu a fost omul care a pregătit din umbră marile victorii românești din primul război mondial, victorii care vor face posibilă Unirea cea Mare din 1918.

Vă va surprinde probabil, dar eu, fiind istoric, lucrez cu documente.

Tot Ion Antonescu a fost omul de care România avea nevoie în anii celui de-al doilea război mondial, omul care a încercat refacerea hotarelor țării și în această tentativă patriotică a fost sprijinit de partidele istorice (Ion Mihalache s-a înrolat chiar ca voluntar, deși avea o vârstă înaintată) și de rege, care i-a telegrafiat la 22 iunie 1941: "În clipele când trupele noastre trec Prutul și codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta țară a Moldovei lui Ștefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră, domnule general…" (general căruia i se arăta "recunoscător".) În momentul când înfrângerea Germaniei a devenit evidentă, atât partidele istorice, cât și regele s-au desolidarizat de Ion Antonescu și, împreună cu comuniștii, l-au înlăturat brutal.

Se știe ce a urmat după 23 august 1944: înrobirea treptată a României de către URSS, impunerea comunismului, ruperea de Occident. De aceea, rămâne de demonstrat că soarta țării ar fi fost mai rea dacă ieșea din război sub conducerea Mareșalului; doar în cazul unei asemenea demonstrații înlăturarea lui brutală s-ar justifica.

De la tribuna Camerei Deputaților și în scris, în 1993, 1994, 1995 și 1996, am cerut Procuraturii Generale să declanșeze recurs în anulare în cazul procesului intentat Mareșalului Ion Antonescu în 1946, proces evident făcut la cererea Moscovei.

Temeiul acestei cereri a fost neconstituționalitatea Decretului lege nr.312/21.04.1945 în virtutea căruia s-a făcut acest proces. (Demonstrația neconstituționalității este foarte ușor de făcut și o fac pe câteva pagini.)

Pe baza Jurnalului Consiliului de Miniștri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal – publicat în Monitorul Oficial din 2 septembire 1944 – de repunere în vigoare a Constituției din 1923. În art.1 preciza că drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituția din 1866, cu modificările ce ulterior au fost aduse și de Constituția din 29 martie 1923. Art.2. "Sub rezerva celor cuprinse în art.3 și 4, puterile statului se vor exercita după regulile așezate în Constituția din 29 martie 1923".

Ca urmare, Decretul lege nr.312/21.04.1945 era neconstituțional, deoarece: prevede la art.3, alin.2, că "Cei vinovați de faptele prevăzute de art.2, alin.a-j) se vor pedepsi cu moartea sau cu munca silnică pe viață." Și art.3, alin.6, consemna că "Pe lângă aceste pedepse se va pronunța și degradațiunea civică precum și confiscarea averii în folosul statului".

Or, Constituția din 1923, care era în vigoare în perioada 1944 – 1947 prevede:

"Art.15. Nici o lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor. Art.16. Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînființa, afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război".

Chiar dacă în art.16 din Constituție se admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisă doar în timp de război, or procesul Mareșalului s-a desfășurat în timp de pace, în 1946.

Decretul lege nr.312 violează principiul constituțional al răspunderii ministeriale numai în fața unor anumite organisme. Astfel, art.98 din Constituție preciza: "Fiecare din ambele Adunări, precum și regele au dreptul de a cere urmărirea miniștrilor și a-i trimite înaintea Curții de casație și justiție, care singură este în drept a-i judeca."

În pofida acestei reglementări constituționale, Decretul lege nr.312 precizează în art.7 că trimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniștri sau de către acuzatorii publici. Iar în art.10 din același Decret lege se spune că judecarea faptelor se face de Tribunalul poporului.

Art.101, alin.2, din Constituția în vigoare preciza: "Comisiuni și tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire și sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumite procese fie civile, fie penale sau în vederea judecării unor anume persoane." Or, art.10 din Decretul lege nr.312 preciza: "Judecarea faptelor se va face de Tribunalul Poporului". Nimeni nu poate contesta că Tribunalul Poporului era un "tribunal extraordinar", deci neadmis de Constituție.

În sfârșit, art.107 alin.5 din Constituția din 1923 preciza: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum și actele de comandament cu caracter militar." Dar art.2 din Decretul lege nr.312 preciza: "Sunt vinovați de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război cei care: a) au hotărât declararea sau continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice și a Națiunilor Unite." Însă, "declararea sau continuarea războiului" reprezintă, indiscutabil, acte de guvernământ în legătură cu care puterea judecătorească nu avea căderea de a se pronunța.

Procesul Mareșalului Ion Antonescu s-a desfășurat în condiții în totală contradicție cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și în condițiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfășurarea procesului, cât și sentința.

Procesul a avut un caracter politic, organizat de așa-zilele forțe democratice, în frunte cu Partidul Comunist, având drept scop câștigarea capitalului electoral (în vederea alegerilor parlamentare din 1946) și realizarea unor lovituri împotriva Partidului Național Țărănesc și a Partidului Național Liberal. Acest lucru a fost constatat chiar de către reprezentanții diplomatici occidentali la București. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentantul SUA la București, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "…procesul criminalilor de război, al Mareșalului Antonescu și al miniștrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Guvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNȚ, Maniu, și pe cel al PNL, Brătianu. S-a menționat chiar că Molotov, aflându-se la Paris, a cerut informații selective despre cei doi pentru a fi folosite în actualele demersuri ale miniștrilor de externe, că Mareșalului și lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentință mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu și Brătianu în timpul procesului. În scopuri politice, Guvernul urmărește să compromită și alte personalități."

Același diplomat, la 28 mai 1946, raporta la Washington: "Observatori de la fața locului cred că explicația evenimentelor poate fi găsită în intențiile electorale ale Guvernului." (Apud Marcel Dumitru Ciucă, Procesul Mareșalului Antonescu. Documente, București, 1995, vol.I, pag.186, și vol.II, pag.369).

Procesul s-a desfășurat sub o puternică presiune a străzii, dirijată de Partidul Comunist cu manifestări intense chiar în sala de judecată. Adeseori, acuzații au fost insultați, batjocoriți, fluierați de asistența selectată de comuniști; cu îngăduința evidentă a completului de judecată, acuzații au fost întrerupți și combătuți în timpul depozițiilor lor; s-au organizat adevărate manifestații ostile acuzaților chiar în sala de judecată. Un singur exemplu: la sfârșitul rechizitoriului pronunțat de acuzatorul public Dumitru Sărac, stenograma ședinței înregistra "Zgomot mare în sală, aplauze, strigăte: Moarte! Moarte! La moarte! La spânzutătoare cu ei! Trăiască acuzatorii publici! Uraa! Ședința se suspendă!" (Arh.SRI, București, fond Procesul Ion Antonescu, rola 6).

Foarte multe volume de documente din perioada guvernării Antonescu, volume publicate după 1989, demonstrează că acuzațiile din procesul din 1946 nu aveau o bază reală. Mareșalul nu numai că nu poate fi acuzat ca trădător al României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice.

Având în vedere temeiurile de mai sus, cerem procurorului general declanșarea recursului în anulare împotriva sentinței din 17 mai 1946, sentință hotărâtă de Partidul Comunist și de URSS, sentință îndreptată împotriva întregului popor român.

În 1994, procurorul general de atunci mi-a răspuns că studiază propunerea mea, că este de acord cu ea, dar că, fiind un volum foarte mare de lucru la acest caz, rezolvarea nu poate veni prea repede; ea nu a venit nici astăzi.

Evident, este teama Procuraturii, dar și teama conducerii țării noastre din 1994, 1995, 1996, dar și cea de astăzi, de a nu supăra pe unii lideri occidentali.

În realitate, nu volumul de muncă este la mijloc – doar procesul Maniu s-a rezolvat foarte ușor –, ci slugărnicia Procuraturii față de cei care s-au aflat la Putere în România după 1989; iar aceștia nu vor reabilitarea Mareșalului pentru a nu-i supăra pe stăpânii lumii de astăzi – evreii occidentali.

Mulți oameni politici marcanți ai perioadei de după 1989, însă, s-au exprimat în favoarea lui Ion Antonescu. Iată aprecierile a doi parlamentari ale căror idei promonarhiste sunt totuși puternice și cunoscute. Ion Rațiu, distinsul nostru coleg din PNȚCD, spunea: "Antonescu și-a asumat responsabilitatea, dar nu pentru salvarea Coroanei, ci a țării. De aceea, eu spun că el a fost un bun român." și Dan Amedeo Lăzărescu (PNL), iarăși un distins coleg al nostru, senator, spunea: "Antonescu a fost salvatorul neamului românesc."

Ion Antonescu nu a fost reabilitat de către conducerea statului român. El rămâne însă statornic în inima poporului român, acolo unde marea majoritate a conducătorilor României de astăzi nu vor ajunge niciodată.

Astăzi, doamnelor și domnilor, ca să fie salvată, țara ar avea nevoie, a treia oară în acest secol, de un Ion Antonescu!

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 14 august 2022, 15:08
Telephone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro