|
Domnul Mihai Vitcu: Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi, Declarația politică de astăzi n-ar fi avut loc dacă evenimentele din ultima vreme n-ar pune sub semnul întrebării istoria în general, "cea dintâi carte a unei nații", cum inspirat o numea un ilustru reprezentant al spiritualității românești. Desfășurarea evenimentelor din Iugoslavia, situația din Balcani, în general, politica în forță a Statelor Unite în Europa îngrijorează opinia publică din întreaga lume. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România mi-a adus aminte de un discurs al Sanctității Sale în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din octombrie 1995, se împlineau 50 de ani de la încheierea celui de al II-lea război mondial. După ce a elogiat atunci drepturile omului, suveranul pontif a atras atenția auditoriului și lumii, după 50 de ani de la terminarea războiului mondial, că acesta a avut loc "din cauza violării drepturilor națiunilor". "Este foarte bine că sunt apărate drepturile omului", a mai spus Papa, dar, a continuat el "nu există încă un acord internațional analog, care tratează drept despre drepturile națiunilor în ansamblu". "Dreptul națiunilor la existență mai spunea suveranul pontif este certamente anterior tuturor altor drepturi ale lor și nimeni, nici un stat, nici o altă națiune, nici o organizație internațională nu s-a bazat niciodată pe considerația că o națiune determinată n-ar fi demnă de a exista". Discursul acesta al Papei Ioan Paul al II-lea se constituie ca un document de referință privind dreptul națiuniulor la existență și la dezvoltarea independentă. Întrebarea firească pe care ne-o pune este aceea dacă dreptul națiunilor din Europa Răsăriteană, în general, a României, în special, deci dreptul de existență și la dezvoltarea independentă sunt astăzi respectare. Oare, ce vor mai ști generațiile ce vin despre națiunea română, afirmarea ei, despre unitatea și independența națională, în condițiile în care reforma din învățământ diminuează substanțial cunoașterea istoriei naționale, în condițiile în care actualii guvernanți acceptă sacrificii istorice necerute de nimeni, sau când sărbătorile noastre naționale sunt uitate cu bună știință? Cum este posibil ca ziua de 9 mai, zi sfântă în calendarul neamului, Ziua Independenței de stat și Ziua victoriei împotriva fasciscmului, să fie pur și simplu interzis de a fi sărbătorită de asctualii guvernanți? Notificarea unui ministru, prin care depunerea coroanelor de flori la monumentele ce amintesc de aceste evenimente repet, 9 Mai este interzisă, stă mărturie privind patriotismul guvernanților de azi. Ziua de 9 Mai este o mare sărbătoare a nației, pentru care s-au jertfit zeci de mii de români, contribuind prin jertfa lor implicit la afirmarea națiunilor europene. 9 Mai putem s-o integrăm în Ziua Europei, dar nu putem uita ce reprezentăm noi în acest continent european, ce semnificație are această zi pentru noi, românii. Poate n-ar fi lipsit de interes să mai revedem prelegerea lui Mihail Kogălniceanu la deschiderea cursului de istorie națională în Academia Mihăileană în anul 1843. "Omul totdeauna, înainte de neam, și-a iubit familia; înainte de lume și-a iubit neamul și partea din pământ, fie mare, fie mică, în care părinții săi au trăit și s-au îngropat, în care el s-a născut, a petrecut dulcii ani ai copilăriei ce nu se mai întorc. Suceava și Târgoviște sunt pentru mine mai mult decât Sparta și Atena. Baia, un sat ca toate satele pentru străini, pentru român are mai mult preț decât Corintul. Că în Baia avanul rege al Ungariei, Matei Corvin, viteazul vitejilor, craiul crailor, cum îi zicea Sixt al IV-lea, rănit de sabia moldavă și pus pe fugă". Patria română, acea întindere de loc unde se vorbește românește, cum era definită de Kogălniceanu, trebuie iubită, apărată și cinstită de generațiile prezente și viitoare, convinși fiind că în felul acesta slujim cauza Europei întregi și, de ce nu, a întregii lumi. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
