Am să rog domnii secretari să facă o verificare a cvorumului, reamintim că avem cvorumul legal de lucru pe articole de 138 de deputați. Am să rog inițiatorul acestei legi și comisia de specialitate să poftească în locurile special destinate. Doamnelor și domnilor colegi, În acest moment în sală se află 103 deputați. Am să rog liderii grupurilor parlamentare să solicite membrilor acestor grupuri să vină în sala de ședințe, deoarece s-au înregistrat 266 de semnături pe lista de prezență. Am să rog liderii grupurilor parlamentare să-și trimită deputații în plenul Camerei Deputaților. Rog inițiatorii și comisia de specialitate să ia loc în banca destinată lor în această sală. Am să rog Departamentul pentru relația cu Parlamentul și domnii secretari de stat care sunt prezenți în această sală să transmită domnului prim-ministru și membrilor Guvernului României că de acum încolo nu vom mai discuta nici o lege inițiată de Guvern fără prezența unui membru plin al Guvernului prezența, desigur, de preferat a celui care inițiază această lege. Rog liderii grupurilor parlamentare și chestorii care sunt de serviciu să aducă pe domnii și doamnele deputați în sala de ședință, pentru că în acest moment în sală sunt numai 103 deputați, cvorumul de lucru fiind de 138. Doamnelor și domnilor colegi, Din păcate, astăzi este o zi plină și de alte activități. Dat fiind că sunt mai multe ședințe ale unor comisii de mediere care au fost prevăzute în jurul acestei ore, dat fiind că nu putem discuta, restul de deputați, care nu participăm la ședințele comisiilor de mediere sau a comisiilor care au aprobări să lucreze în afara plenului, dat fiind că nici un membru al Guvernului nu este găsibil pentru a participa la discutarea legilor care sunt înscrise pe ordinea de zi, astăzi, în acest moment închidem ședința Camerei Deputaților și ne reîntâlnim mâine la ora 8,30. Ședința s-a încheiat la ora 10,57.
|