|
Domnul Nicolae Popa: Doamnă președinte de ședință, Stimați colegi, Astăzi, voi supune atenției dumneavoastră o problemă de stringentă actualitate, și anume privatizarea băncilor României. De la bun început, țin neapărat să declar ferm un singur lucru: am fost, sunt și rămân un partizan declarat al procesului de privatizare. Categoric, consider că, în mod obiectiv, patrimoniul statului trebuie privatizat, dar cu câteva rezerve de principiu și de fond: ce se privatizează, când și cum, iar finalmente la ce preț. Declarația mea de astăzi, cât și subiectul ei, este motivată de o suită întreagă de acte de privatizare promovate de actualul Guvern, care mie, personal, și nu numai mie, îmi ridică mari semne de întrebare asupra felului și măsurii în care interesele naționale ale României sunt apărate și promovate prin politica de ansamblu consacrată privatizării. Mă refer, în mod special, la vânzarea monopolului național al telecomunicațiilor "Romtelecom" către firma OTE, proprietatea statului grec, vânzarea marii rafinării Petromidia către o firmă din Turcia, competitor direct cu România în cursa pentru transportul petrolului caspic. Nu uit perspectiva imediată a trecerii producătorului național de autoturisme "Dacia" în proprietatea firmei Renault, la care statul francez deține o pondere decisivă. Sunt și alte exemple, poate de o anvergură mai mică, care pot fi menționate în această suită. Iată, Banca Română de Dezvoltare a fost vândută băncii Societe General din Franța, iar Bancpost este pe cale să fie achiziționată de o firmă americană, fie de una portugheză. Vă mărturisesc deschis că mă alarmează, într-un grad cât se poate de acut, faptul că, sub umbrela privatizării, care nu înseamnă acum decât internaționalizarea avuției publice naționale, România riscă să-și vadă interesele ajunse pe mâna unor persoane, instituții, firme, state chiar, ale căror interese particulare, altfel firești, din perspectiva economiei de piață, vin sau vor veni în contradicție flagrantă și ireductibilă cu interesele economiei românești, ale românilor înșiși. La acest moment, în România, piața bancară este marcată de prezența a 44 de instituții financiare, bănci românești și reprezentanțe străine. Prin privatizarea BRD-ului, statul român mai este acționar principal la alte 4 bănci, respectiv Bancorex, Banca Agricolă, Banca Comercială Română și Eximbank, cu mențiunea pentru Bancpost, aflată în curs de privatizare. Este de observat faptul că, în esență, băncile și reprezentanțele financiare internaționale au ca obiect interesele comerciale și economice ale unor persoane juridice integrate natural pe filiere din țările de origine ori cu conexiuni de interese extrem de apropiate, ele exprimându-se ca niște cluburi financiare închise pentru români. Practic, în sistemul economiei românești, rămân implicate pe fond numai băncile în care statul este acționar majoritar, cele private cu capital național având o pondere nesemnificativă. Se impune, ca o realitate de necontestat, faptul că statul va rămâne, în continuare și pentru destul de multă vreme, un factor de importanță vitală pentru dezvoltarea economică a țării. Procesul este istoric și el nu poate fi bruscat, decât cu riscuri și pagube imense. Se știe că orice dezvoltare economică presupune finanțare și resurse bancare. Dacă statul va abandona circuitele financiar-bancare naționale, atunci mă întreb cum se vor asigura resursele necesare pentru susținerea dezvoltării economiei românești. Se vor angaja băncile străine într-o asemenea operațiune de interes național românesc? Mă îndoiesc, cel puțin și întrucât concurența te obligă să-ți aperi propriile interese și să-ți surclasezi adversarii economici și comerciali. Odată cu privatizarea integrală a băncilor românești, economia națională va fi, practic, pusă la cheremul băncilor străine și, ca urmare, la remorca intereselor promovate de acestea, și, atunci, ideea de dezvoltare economică a României va apare ca o idee metafizică, un gest de platonism guvernamental, indiferent de culoarea politică a Guvernului României. Această perspectivă mă face să vin, în fața dumneavoastră, cu unele sugestii de ordin politic și legislativ. Resping, fără nici o rezervă, opțiunea pentru investitorii strategici în privatizarea băncilor românești. În al doilea rând, consider că privatizarea trebuie să se realizeze de așa manieră, încât minimum 51% din acțiuni să fie asigurate capitalului național. De asemenea, apreciez că o privatizare rațională și la obiect, pentru situația în care ne găsim acum și în perspectiva imediată, ar putea furniza, de la caz la caz, privatizarea managementului bancar, și nu a capitalului social, către persoane juridice străine. Privatizarea fiecărei bănci trebuie să se facă prin licitație publică deschisă, pentru pachetul de acțiuni depus de Fondul Proprietății de Stat, de fapt rezervându-se procentul de 51% persoanelor fizice și juridice românești, oricine și fiecare în parte neputând depăși, la nivelul achiziției, un procent, așa cum s-a stabilit, de 5%.
|
