Domnul Ioan Andrei Chiliman: Doamnelor și domnilor deputați, Vă rog să vă ocupați locurile în sală. Îi rog pe domnii secretari să vină lângă mine, pentru ca să funcționăm regulamentar. Declar deschisă ședința de astăzi, joi, 18 septembrie 1997, a Camerei Deputaților, anunțându-vă că din totalul celor 342 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări 256, participă la alte acțiuni 29 și 57 sunt absenți. Cvorumul prevăzut de art. 128 din Regulamentul nostru este întrunit. În ședința de ieri a Biroului permanent, s-a analizat și s-a hotărât, având în vedere că domnul Benjamin Netanyahu și-a amânat vizita în România, s-a făcut propunerea, care a fost adoptată de Birou, dar v-o supun votului, ca programul să se încheie de săptămâna asta, să se încheie astăzi la ora 12,30, urmând ca ziua de mâine să fie folosită pentru activitățile dumneavoastră în teritoriu. Și, având în vedere că această propunere a fost făcută de Birou, eu v-o supun spre aprobare. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Sunt două abțineri. S-a adoptat această modificare în program.
|