Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Neviser Zaharcu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
Deputatul PSD Neviser Zaharcu se implică în rezolvarea problemelor sulinenilor de pe malul stâng al Dunării, afectați permanent de inundații

Deputatul PSD Tulcea, Neviser Zaharcu, i-a prezentat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, spre analiză și rezolvare, problemele cetățenilor din orașul Sulina ale căror gospodării sunt inundate permanent.

Într-o interpelare parlamentară, deputatul social democrat i-a trimis ministrului Mediului memoriul cetățenilor din orașul Sulina, județul Tulcea, care de ani de zile încearcă fără rezultat să determine instituțiile abilitate ale statului să rezolve o problemă stringentă, respectiv lucrările de apărare contra inundațiilor.
„Ca reprezentant al locuitorilor din zona mal stâng al Dunării, denumită «Prospect», solicit sprijinul dvs. în rezolvarea unei probleme vitale pentru care căutăm în zadar soluționare. Astfel, în anul 2005 s-a efectuat pe malul stâng al Dunării lucrarea de investiții „Apărare împotriva inundațiilor a orașului Sulina”, lucrare ce, după recepționare, a intrat în gestiunea Primăriei Sulina”, menționează un cetățean într-o sesizare depusă la cabinetul parlamentar.
În document se mai precizează că “rezultatul acestei investiții a fost observat timp de 3-4 ani, cât au funcționat stațiile de pompare de apă montate în poziții fixe și care au asigurat deversarea surplusului de apă, astfel încât gospodăriile să nu fie afectate de inundații. După ce s-au defectat aceste pompe, datorită neîntreținerii și exploatării necorespunzătoare, nimeni nu a mai luat nici o măsura privind repunerea lor în funcțiune.
În intervalul de timp parcurs de la defectarea pompelor, zona «Prospect» a fost supusă inundării în fiecare primăvară.
În acest sens, ne-am adresat instituțiilor statului, care ne-au răspuns amabil că vor lua măsuri de remediere.
Astfel, prin adresele :
- Nr.24/04.06.2015, Consiliul Județean Tulcea indică drept responsabil cu rezolvarea acestei probleme RA „Apele Române” - Filiala Sulina, conform Legii 107/25.09.1996;
- Nr.5160/15.05.2015, Instituția Prefectului Județul Tulcea se adresează Administrației Bazinale de Apă „Dobrogea-Litoral” Constanța, care se angajează să analizeze deficiențele și să ia măsuri necesare remedierii acestora;
- Nr.9249/RT/08.05.2015, Administrația Bazinală de Apă „Dobrogea-Litoral” Constanța menționează că persoanele responsabile din cadrul instituției lor vor analiza deficiențele apărute în exploatarea obiectivului de investiții și vor lua toate măsurile necesare pentru remedierea acestora.
Până în acest moment nu s-a luat nicio măsură în acest sens.
Contactul permanent cu responsabilul RA „Apele Române”, ing. Armeanu Alexandru, ne-a confirmat că nu s-a impus nicio măsură în acest sens, rezultatul fiind acela pe care l-am relatat mai sus: gospodăriile noastre sunt permanent în pericol de a fi inundate.
Soluții de remediere: 1. Includerea acestei lucrări de investiții în gestiunea R.A. „Apele Române”, Filiala Sulina, cu suplimentarea unui post de electromecanic de exploatare; 2. Alocarea de fonduri pentru reparația stațiilor de pompare.
Față de cele arătate, vă rugăm, distinsă doamnă ministru, să dispuneți soluțiile care se impun privind rezolvarea urgentă a acestei probleme”, se arată în memoriul cetățenilor din Sulina.
Având în vedere situația prezentată, Neviser Zaharcu i-a solicitat ministrului Mediului să le răspundă cetățenilor din Sulina, amenințați permanent de inundații, și, de asemenea, i-a cerut soluțiile tehnice și financiare pentru buna funcționare a stațiilor de pompare a apei din zonă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 2 octombrie 2022, 10:25
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro