Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APOSCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
Comunicat de presa din 16 iulie 2015
COMUNICAT DE PRESĂ ^
privind participarea la cea de-a 24-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa

În perioada 5-9 iulie 2015, la Helsinki, a avut loc cea de-a 24-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Camera Deputaților a fost reprezentantă la această reuniune de doamna deputat Rodica Nassar, președintele Delegației și vicepreședinte al Camerei Deputaților și de domnul deputat Victor Paul Dobre, membru al Delegației Parlamentului României.
Evenimentul, cu tema ”În spiritul valorilor de la Helsinki”, s-a desfășurat în clădirea Finlandia Hall, locul unde în urmă cu 40 de ani a fost semnat documentul fondator al Organizației - Actul Final de la Helsinki.
În cadrul lucrărilor sesiunii AP OSCE, celor 300 de parlamentari din mai mult de 50 de state, li s-au adresat Președintele Republicii Finlanda, Sauli Niinisto, ministrul finlandez al afacerilor externe, Timo Soini, Președintele AP OSCE, Ilkka Kanerva (Finlanda), Președintele în exercițiu al OSCE și ministrul de externe al Serbiei, Ivica Dacic, și Secretarul General al OSCE, Lamberto Zannier.
Activitatea deputaților români Rodica Nassar și Victor Paul Dobre s-a remarcat prin prezentarea de amendamente, luări de cuvânt în plenul Adunării și susținerea de intervenții în cadrul sesiunilor dedicate problemelor umanitare, situației din Ucraina și evenimentului aniversar Helsinki +40.
Sesiunea anuală s-a încheiat cu adoptarea Declarației de la Helsinki*, care include atât rezoluțiile celor trei comisii generale cât și rezoluții suplimentare, ce vizează aspecte specifice mandatului Adunării Parlamentare a OSCE
*Declarația de la Helsinki poate fi consultată aici: http://www.oscepa.org/publications/all-documents/annual-sessions/2015-helsinki/declaration-3/2977-2015-helsinki-declaration-eng/file

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 20 ianuarie 2022, 1:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro