Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din 23 iunie 2010 ora 9:00

13. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind aprobarea componenței nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Irak
la plenul comun al celor două Camere consultă

Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind aprobarea componenței nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Irak Doamna Roberta Alma Anastase:

Nota GRUI privind aprobarea componenței nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Irak.

Domnul Traian Constantin Igaș:

Doamna președinte, dacă-mi permiteți să intervin, aș propune să amânăm acest punct de pe ordinea de zi. Este vorba de o neînțelegere, aș spune eu, la nivelul Secretariatului general de la Senat, pentru că noi am depus o solicitare cu un membru din partea grupului parlamentar din Senat și nu a ajuns în mapa noastră.

Domnul Mircea Geoană:

Puteți face propunerea acum.

Domnul Traian Constantin Igaș:

Domnul Badea Viorel Riceard este propus din partea grupului senatorial să facă parte din Grupul de prietenie România-Irak.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Și îl retragem pe Prigoană!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și sunteți de acord cu înscrierea pe ordinea de zi a plenului de marți.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 29 ianuarie 2022, 0:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro